Prefectul judeţului, Ion-Claudiu Teodorescu, a primit ieri vizita unui grup de elevi de la mai multe şcoli din Târgu-Jiu şi Băleşti. Cercul de Educaţie Fizică, din cadrul Palatului Copiilor Târgu-Jiu, sub coordonarea profesorului Adelin Ungureanu, a solicitat această acţiune, parte din programul „Vizită metodică la o instituţie publică”. Elevii, aflaţi pentru prima dată la Instituţia Prefectului, au putut afla istoricul Palatului Administrativ, au luat contact cu programul de lucru al Prefectului şi au vizitat biroul acestuia. Cu această ocazie, Prefectul judeţului Gorj, a iniţiat planul unui program propriu, al Instituţiei Prefectului, cu specificul „Ziua Porţilor Deschise”, care va avea o primă desfăşurare într-un viitor apropiat, după cum a precizat chiar prefectul Radu Teodorescu.