Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vor trăi românii mai bine? Liderii USL, despre viitorul alianţei şi al României

Publicat in Antena 3, miercuri 6 februarie 2013 ·

Uniunea Social Liberal a împlinit doi ani de la înfiinţare - perioadă în care a făcut trecerea de la Opoziţie la o solidă majoritate guvernamentală.

Marţi seară, la "Sinteza Zilei", preşedintele senatului, Crin Antonescu, premierul Victor Ponta şi ministrul Agriculturii Daniel Constantin au răspuns celor mai arzătoare întrebări ale momentului.

Liderii USL au vorbit despre viitorul alianţei şi al României.

"Marea nostră ambiţie, pentru că noi nu avem ambiţii mici, este de a construi ceva, de a deschide un canal de încredere, fără de care democraţia, libertatea, şansa de prosperitate în această ţară ar fi în pericol(...) Ultimii 7-8 ani ne-au arătat că se poate din ce în ce mai rău şi am ajuns într-o situaţie pe care o cunoaştem foarte bine şi cu care avem încă de luptat", a spus Crin Antonescu.

Daniel Constantin a fost întrebat de Mihai Gâdea care este lucrul de care se bucură cel mai mult de la înfiinţarea Uniunii Social Liberale.

"Lucru care mă bucură pe mine reprezintă această construcţie politică, cea mai importantă de după 1989, şi victoria pe care am reportat-o în anul 2012", a răspuns ministrul Agriculturii.

Crin Antonescu spune că schimbarea Constituţiei este unul din obiectivele majore imediate, însă consideră că se impune cu necesitate ca USL să arate că se poate face şi un altfel de politică.

"Ideea este să facem aparatul bugetar să consume mai puţini bani şi să fie mai eficient în serviciile pe care le oferă publicului, adică să înveţe mai bine copii la şcoală, să fie mai bine trataţi oamenii în spitale, să fie mai bine apăraţi de poliţişti, să primească mai repede o sentinţă într-un proces(...)Să faci acest aparat uriaş să funcţioneze mai bine este un obiectiv fundamental a ceea ce noi am numit o schimbare adevărată, dar un obiectiv pe care nu poţi să-l faci în

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județele care intră sub Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic. Harta zonelor afectate

Adevarul acum o ora
ANM a emis o informare meteo valabilă până sâmbătă, 17 mai, în care anunță o răcire accentuată a vremii, precipitații abundente și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Șeful Secției de Neurochirurgie de la „Bagdasar-Arseni” şi managerul Institutului de Neurologie, sub control judiciar pentru mită / De ce îi acuză DNA

HotNews acum 44 minute
Radu-Mircea Gorgan, șeful Secției de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, și Corneliu Toader, manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, sunt cercetaţi sub control judiciar de DNA pen

Marius Tucă Show începe miercuri, 14 mai, de la ora 21.00, live pe Gândul. Invitat: Călin Georgescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Călin Georgescu. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 4 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Arad - Anchetă după ce doi minori, fondator, respectiv membru al unei organizaţii cu caracter nazist, au distrus monumente dintr-un cimitir evreiesc / Un alt dosar, deschis la Ineu în cazul unui tânăr de 18 ani care a lipit stickere cu însemne naziste

News.ro acum o ora
Doi minori, fondator, respectiv membru al unei organizaţii cu caracter nazist, sunt cercetaţi după ce au distrus monumente dintr-un cimitir evreiesc din Arad. Un alt dosar a fost deschis la Ineu în cazul unui tânăr de 18 ani care a lipit stickere cu

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 4 ore
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

Vremea se răceşte în Bucureşti în următoarele zile

BusinessMagazin acum o ora
Vremea se răceşte în Bucureşti în următoarele zile, anunţă meteorologii. Astfel, sâmbătă temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, cerul va fi noros şi trecător va ploua slab, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Vești îngrijorătoare de la BNR. Datoria externă a României a depășit 205 miliarde de euro, iar deficitul de cont curent a crescut cu 80%

Adevarul acum 13 minute
BNR a publicat miercuri datele privind datoria externă a României și deficitul de cont curent după primul trimestru din 2025.

Doi neurochirurgi renumiţi din Bucureşti, puşi sub control judiciar pentru corupţie

BusinessMagazin acum 41 minute
Profesorul Radu Mircea Gorgan, şeful Clinicii Neurochirurgie de la „Bagdasar Arseni” Bucureşti şi managerul Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, Corneliu Toader, au fost plasaţi sub control judiciar de procurorii DNA

Cutremur puternic produs la est de insula Creta

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur puternic s-a produs astăzi, 14 mai 2025, la ora 01:51:15 (ora locală a României), în insula Creta, Grecia, a transmis INCDFP. Seismul a avut o magnitudine de 6.2 și s-a produs la o adâncime de 78 de kilometri. Potrvit Institutului americ

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/21°
joi

9°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/19°
joi

8°/21°
vin.

7°/13°
sâm.

7°/9°
Constanta
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

4°/16°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

17°
mie.

3°/19°
joi

6°/22°
vin.

7°/15°
sâm.

8°/16°