Poştaşii pichetează joi sediul Poştei Române, nemulţumiţi de intenţiile companiei de a reduce veniturile lucrătorilor poştali, şi ameninţă cu un miting în 12 februarie, în Piaţa Constituţiei.
Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, afiliat la Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii, a anunţat, miercuri, că organizează acţiuni de protest faţă de intenţiile CN Poşta Română de reducere a veniturilor lucrătorilor poştali, dar şi faţă de procesul de reorganizare şi restructurare.
Sindicaliştii au precizat că acţiunile de protest vor începe joi, cu un pichet în faţa sediului Companiei Naţionale Poşta Română şi vor continua cu un miting în 12 februarie, în Piaţa Constituţiei.
Protestatarii vor începe pichetul din faţa sediului Companiei Naţionale Poşta Română la ora 10.00, organizatorii anunţând că vor participa aproximativ o sută de persoane.
Poşta Română va fi privatizată prin majorare de capital până la mijlocul lunii iunie, publicarea anunţului de licitaţie urmând să aibă loc până la finalul lunii februarie, cu condiţia aprobării procedurii de către Comisia Europeană.
Guvernul va solicita acordul CE pentru privatizarea unei participaţii majoritare la compania de stat Poşta Română prin majorare de capital, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI, document obţinut de MEDIAFAX.
Până la începutul lunii aprilie va fi stabilită o listă de investitori eligibili, prin aplicarea unor criterii de pre-eligibilitate. Guvernul va selecta investitorii eligibili până la mijlocul lunii mai, iar contractul de privatizare va fi semnat până la mijlocul lunii iunie 2013.
Poşta Română este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale.
Acţionarii operatorului sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care