Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupa Sarmalele Reci, concert extraordinar în club La Fierărie

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 6 februarie 2013 ·

Trupa Sarmalele Reci va concerta, pe 15 februarie, de la ora 22:00, pe scena amenajată în clubul La Fierărie –Talcioc Cultural. Concertul este primul din seria evenimentelor care celebrează 20 de ani de muzică Sarmalele Reci. Prețul unui bilet de intrare este de 20 de lei, indiferent de locul în sală. După cum ne-au spus organizatorii, va fi un bun prilej pentru iubitorii muzicii de calitate din Suceava de a se reîntâlni cu una dintre cele mai apreciate trupe rock din ţară, de a asculta și fredona piese care au scris istorie. Reprezentanţii clubului sucevean precizează: „Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când Zoltán András (voce, clape) și Emil Viciu (chitară), alături de textierul Florin Dumitrescu și de alți muzicieni, formau trupa Sarmalele Reci. La vremea respectivă, trupa s-a impus rapid, pe o piață muzicală aflată în căutarea unui nou suflu. Două decenii, nouă albume și câteva premii mai târziu, Sarmalele Reci continuă să cânte și să încânte publicul din toată țara, dar și să facă haz de necaz privind la societate. Ca urmare, piese precum <Țara te vrea prost>, , , , sunt în continuare de actualitate şi vor putea fi ascultate La Fierărie”.

Sarmalele Reci au lansat anul trecut albumul „Haos.ro”. De pe acest material, au fost extrase trei single-uri: exploziva „Cocktail Molotov”, piesa care dă titlul albumului – „Haos.ro” și (mai recent) balada cu titlul „Nu mai fac”.

Actuala componență a trupei Sarmalele Reci îi găsește alături pe Zoltán András (voce), Emil Viciu (chitară), Lászlo Micea Horváth (clape), Vladimir Săteanu (chitară bas), Gabriel Drăgan (tobe). Prețul unui bilet de intrare este de 20 de lei, indiferent de locul în sală.

Canaf & The Excentric Blues Band, la Talcioc Cultural

Pe 15 martie, începând cu ora 22.00, la Talcioc Cultural revin Canaf & The Excentric Bl

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 12 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°