Aflat încă în recuperare după operaţia de la arcada ochiului stâng, Lucian Bute (32 de ani) a aflat că trebuie să-şi caute un alt meci pentru că lupta pentru titlul WBC nu se mai ţine din cauza revenirii americanului Andre Ward, campionul în exerciţiu. Aflat încă în recuperare după operaţia de la arcada ochiului stâng, Lucian Bute (32 de ani) a aflat că trebuie să-şi caute un alt meci pentru că lupta pentru titlul WBC nu se mai ţine din cauza revenirii americanului Andre Ward, campionul în exerciţiu.
Fostul campion mondial al versiunii IBF, categoria super-mijlocie, Lucian Bute (31-1-24 KO), aştepta cu nerăbdare confruntarea dintre Sakio Bika (30-5-2-21 KO) şi Nikola Sjekloca (25-0-7 KO), pentru a vedea cine îi va fi oponent într-un meci ce urma să aibă loc la finalul lunii mai, pentru titlul WBC.
Partida trebuia să se dispute din cauza faptului că Andre Ward (26-0-14 KO), campionul mondial, era în recuperare după o intervenţie chirurgicală la umărul drept. Se retrage Froch înaintea revanşei?
“Refacerea merge bine şi de-abia aştept următoarea luptă. Aşa cum i-am spus şi mamei, eu mă recuperez mai repede decât oamenii normali pentru că sunt sportiv”, a declarat, pentru ESPN, americanul de 28 de ani Andre Ward.
Lucian Bute ar putea fi aproape de a nu putea disputa nici meciul- revanşă pentru centura IBF, deţinută de Carl Froch, englezul declarând că, dacă va fi învins pe 25 mai de danezul Mikkel Kessler, se va retrage.
“Dacă voi fi învins, voi renunţa la box”, a spus Froch.