Pacienţii care au nevoie de aprobare naţională pentru o anumită schemă de tratament, pentru că medicamentele sunt foarte scumpe (între 2.000 - 7.000 lei lunar pentru hepatita cronică virală şi 7.000 - 15.000 pentru cancere) sau nu se încadrează între cele uzuale, aşteaptă şi luni de zile. În prezent, 35 de pacienţi sunt în tratament şi 25 de pacienţi din programul oncologic sunt încă pe lista de aşteptare la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Casa Naţională solicitând din teritoriu dosare noi în funcţie de fondurile disponibile. Tot pe lista de aşteptare au fost, până zilele trecute, alte 15 dosare pentru hepatita cronică virală (şi 330 de bolnavi cu tratamentul aprobat de comisiile de specialitate ale CNAS). Cu aceeaşi aprobare naţională se tratează 10 pacienţi care suferă de poliartrită reumatoidă şi opt diagnosticaţi cu acromegalie.
Mai uşor se derulează lucrurile la nivelul comisiilor judeţene, unde fondurile alocate nu pun mari probleme. La acest moment nu sunt liste de aşteptare, iar pe listele de tratament sunt 25 de pacienţi cu stend, 187 diagnosticaţi cu leucemie sau limfoame, 20 de epileptici, 291 bolnavi de Parkinson, 814 suferinzi de demenţă, 500 de diabet (anumite medicamente, care necesită aprobare teritorială), 38 - boli endocrine.
Pacienţii care au nevoie de aprobare naţională pentru o anumită schemă de tratament, pentru că medicamentele sunt foarte scumpe (între 2.000 - 7.000 lei lunar pentru hepatita cronică virală şi 7.000 - 15.000 pentru cancere) sau nu se încadrează între cele uzuale, aşteaptă şi luni de zile. În prezent, 35 de pacienţi sunt în tratament şi 25 de pacienţi din programul oncologic sunt încă pe lista de aşteptare la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Casa Naţională solicitând din teritoriu dosare noi în funcţie de fondurile disponibile. Tot pe lista de aşteptare au fost, până zilele trecute, alte 15