Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numele Khraibani mută dosarul şpăgilor din spital la DNA Bucureşti

Publicat in Pandurul, joi 7 februarie 2013 ·

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi-a declinat ieri competenţa în dosarul angajărilor pe bază de dare şi luare de mită la Spitalul Judeţean. Dosarul a fost trimis spre DNA Bucureşti, semn că una dintre persoanele cercetate ar putea avea calitatea de parlamentar. Oficial, informaţia nu a fost confirmată, pe motiv că nu s-a ajuns la stadiul începerii urmăririi penale. Cert este că ieri seară târziu, deputatul de Gorj Camelia Khraibani a trimis un comunicat de presă în care a dezminţit orice legătură cu acest dosar.

Informațiile apărute zilele trecute în presă, cum că în acest dosar ar fi implicate persoane „cu greutate” din județul Gorj, par să prindă contur, asta după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și-a declinat competența către DNA București. Se vorbea încă de acum o săptămână și jumătate de un dosar stufos. Prima reținută a fost Mariana Văcăroiu, angajată la sfârșitul toamnei trecute pe postul de infirmieră în Secția Chirurgie 2, după ce i-a dat șefei Secției de Anestezie și Terapie Intensivă 10.000 de lei să o ajute să obțină postul. Daniela Samoilă susține că i-ar fi dat toți banii șefei de la Resurse Umane, Nadina Olariu, în schimbul subiectelor de examen. Cele trei au fost reținute pentru 24 de ore, iar după expirarea ordonanțelor au fost eliberate fără ca procurorul să mai facă propunere de arestare preventivă, ceea ce înseamnă că cele trei și-au recunoscut faptele după o noapte petrecută în beciul poliției.

Competență declinată către DNA

După ce au fost eliberate, cele trei angajate ale Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu s-au reîntors la muncă. Anchetatorii se pare că au obținut de la cele trei toate informațiile de care aveau nevoie. Surpriza este că o parte din persoanele implicate în acest caz sunt persoane „cu greutate”. Deși anchetatorii nu vor să facă publice numele persoanelor direct vizate de anchetă, pentr

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale Peste 7,1 milioane de alegători au votat până la ora 17.00. În județul Constanța, prezenta la vot este de 39,74%

Ziua Constanta acum 40 minute
Duminică, 4 mai 2025, până la ora 16:00, un număr de 7.141.814 de alegători au votat în cadrul pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Este vorba despre o prezență de 39,70%. Mai exact din 17.988.031 de alegători înscriși pe list

Circulația feroviară, reluată în Gara Constanța! Pasagerii preluați de un alt tren (GALERIE FOTO+VIDEO

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele

O nouă avertizare Cod galben pentru mai multe localități din județul Botoșani

Botosani News acum 26 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de instabilitate atmosferică și vânt pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 18:30. Sunt vizate orașul Flămânzi și comunele Albești, Lunca, Călărași, Hlipiceni, T

Accident cu patru mașini pe Autostrada Soarelui. Traficul este îngreunat spre București

Mediafax acum o ora
Un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule s-a produs duminică după-amiază pe Autostrada A2, în zona localității Cernica din județul Ilfov. În urma coliziunii, traficul pe sensul Constanța-București se desfășoară cu dificultate.

Victor Ponta, ultimul candidat care a mers la vot. Politicianul a votat spontan, în drum spre Capitală

Adevarul acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a decis să voteze spontan, în timp ce se afla în drum spre Capitală.

Victor Ponta, după vot: „Am «pontat» pentru România! Pentru competență, seriozitate, hărnicie și, mai ales, pentru speranța că viitorul ne aparține”

Gandul acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a votat duminică la secția din apropierea Mănăstirii Corbii de Piatră, locul unde și-a anunțat candidatura pe 2 martie. „Am votat la secția de votare de lângă Sfânta Mănăstire de la «C

Sancţiune fără precedent a CNA - România TV va avea emisia întreruptă timp de 3 ore, în data de 7 mai

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, duminică, postul România TV cu obligarea acestuia de a difuza, în data de 07.05.2025, între orele 18.00 şi 21.00, numai textul deciziei de sancţionare. Potrivit unui comunicat al CNA, la difuzarea

Momente grele pentru Maria Ciobanu! Soțul artistei, Mircea Cîmpeanu, a murit

Cancan acum 2 ore
Este zi de doliu. Una dintre cele mai îndrăgite voci ale României, Maria Ciobanu, trece printr-o perioadă extrem de dureroasă. Soțul ei, omul care i-a fost alături zeci de ani, a încetat din viață. Vestea tristă a decesului a fost confirmată chiar d

Donald Trump, acuzat că „îşi bate joc” de catolici după ce a postat imaginea cu el ca papă: „Nu este nimic inteligent sau amuzant”

Libertatea acum 31 minute
Președintele american Donald Trump a fost acuzat că își bate joc de alegerea următorului papă, după ce a publicat pe reţelele sociale o imagine generată de inteligenţa artificială în care apare el însuşi ca papă, relatează The Guardian.

Trump spune că nu îl va demite pe Powell, preşedintele Rezervei Federale, înainte de încheierea mandatului

News.ro acum 40 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că nu îl va demite pe Jerome Powell din funcţia de preşedinte al Federal Reserve Board, înainte ca mandatul acestuia să se încheie în mai 2026, descriindu-l în acelaşi timp pe bancherul central ca fiind

Vremea

București
acum

29°
dum.

12°/29°
lun.

14°/27°
mar.

13°/23°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

27°
dum.

11°/28°
lun.

12°/23°
mar.

10°/18°
mie.

11°/14°
Constanta
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/18°
mar.

14°/17°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

9°/20°
mar.

10°/17°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

9°/21°
mar.

9°/19°
mie.

10°/13°