Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZONA DIAVOLULUI. Neurologii au descoperit partea întunecată a creierului, activă în cazul criminalilor și violatorilor

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 februarie 2013 ·

Un neurolog german susţine că a găsit zona din creier unde se găsesc instinctele malefice, care preiau controlul în cazul criminalilor şi violatorilor. Sursa: Daily Mail

Doctorul Gerhard Roth, un cercetător din Bremen, susţine că "petecul malefic" se găseşte în lobul central şi arată ca o zonă întunecată când este scanat cu raze X. El a descoperit acest lucru după ce a făcut investigaţii asupra condamnaţilor pentru delicte violente din Germania.

"Le-am arătat acestor oameni filme de scurt-metraj şi le-am măsurat undele cerebrale. De fiecare dată când pe ecran apăreau imagini violente, subiecţii nu arătau nicio emoţie. În zonele creierului unde ar fi trebuit să apară compasiunea şi durerea, nu exista nimic. Materia întunecată din lobul central apare în fiecare test pe care l-am efectuat", a spus cercetătorul.

"Există cazuri în care un om devine criminal din cauza unei tumori sau a unei răni în zona frontală a creierului, iar după operaţia de scoatere a tumorii, acea persoană redevine normală. De asemenea, o deficienţă, precum cea de serotonină poate transforma un om normal într-unul violent", a mai spus Gerhard Roth.

Cercetătorul îi împarte pe criminali în trei categorii. "Prima este cea a oamenilor sănătoşi, care cresc într-un mediu foarte ostil, unde nu este nimic anormal în a ucide sau a fura. A doua categorie este cea a oamenilor deranjaţi psihic, care privesc lumea ca pe o ameninţare constantă, în timp ce a treia este a psihopaţilor puri", a mai spus acesta.

TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR: Andrei Bădin: Povestea banilor lui "Felix", scrisă într-un dosar clasificat al SIECrin Antonescu RECUNOAȘTE: Raportul MCV se referea la Antena 3Sondaj: Românii nu se tem de regionalizare și vor ca Bucureștiul să nu le mai ia taxele

CELE MAI POPULARE ŞTIRI DE PE EVZ.RO: MINUNILE ROMÂNIEI. Munţii care au rămas la fel ca pe vre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marea Britanie va livra 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026

Mediafax acum 19 minute
Guvernul a aprobat luni o revizuire strategică a apărării, care prevede o armată bazată pe tehnologie, pentru a contracara amenințările emergente, inclusiv o posibilă agresiune rusă. Marea Britanie, unul dintre cei mai fermi susținători occidentali

Noul preşedinte al Coreei de Sud, Lee Jae-myung, şi-a preluat mandatul / Care sunt provocările cu care se va confrunta / Reacţii

News.ro acum 33 minute
Coreea de Sud l-a ales pe liberalul Lee Jae-myung în funcţia de preşedinte, pentru a conduce ţara într-o perioadă tumultoasă, care va necesita negocierea tarifelor comerciale cu SUA şi repararea cicatricilor produse de declaraţia şocantă de lege mar

Alarmă globală după ce China restricţionează exporturile de minerale critice. Sunt ameninţate industria auto şi producţia din întreaga lume

Adevarul acum o ora
Îngrijorarea privind dominaţia Chinei asupra mineralelor critice a crescut marţi, după ce producătorii auto globali s-au alăturat omologilor americani pentru a avertiza că restricţiile Beijingului asupra exporturilor de aliaje, amestecuri şi magneţi

Oficial: Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga din iunie. Confirmarea, făcută de Casa Albă

Mediafax acum 24 minute
Confirmarea participării a fost făcută de secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, scrie Bloomberg. „Pot confirma că va merge la summitul NATO”, a spus aceasta reporterilor. Anunțul vine în contextul în care Trump vrea ca membrii NATO să

HOROSCOP 4 iunie 2025. Două zodii trebuie să fie atente la cheltuieli

Mediafax acum 9 ore
Horoscop 4 iunie – Gemeni Este o zi excelentă pentru activități care îți sporesc stima de sine și te fac fericit. Profesioniștii pot întâmpina dificultăți financiare din cauza cheltuielilor anterioare. Menține-ți calmul și evită cuvintele dure care

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 10 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

George Simion anunţă că miercuri deputatul S.O.S. România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR: Va avea susţinerea mea la viitorul congres pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, marţi seară, că, ”pe zi ce trece”, mai mulţi profesionişti se alătură partidului. El afirmă că, în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR. ”Doamna avocat Silvi

Nouă candidaţi la preşedinţia USR / Dominic Fritz şi Violeta Alexandru, printre cei înscrişi

G4Media acum 13 ore
Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia USR, printre aceştia numărându-se liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, şi senatoarea Violeta Alexandru, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

„Butonul roşu”, lansat oficial: Problemele din şcoli pot fi raportate anonim

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În Monitorul Oficial nr. 516 din 3 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4200 din 28 mai 2025, pentru aprobarea „Procedurii privind mecanismul de Semnalare anonimă a faptelor de violenţă şi a suspiciunilor privin

Oficial Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 13 ore
Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, în anul 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

19°
mie.

18°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

20°
mie.

19°/27°
joi

19°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

16°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°