Un adolescent de 19 ani este principalul suspect a 26 de furturi din autoturisme. Acesta a fost prins la miezul noptii, mergand printre blocuri in zonele intunecoase, in zona Bularga, avand asupra sa mai multe bunuri. O echipa de politie care se afla in patrulare l-a legitimat si i-a controlat bagajul, moment in care si-a dat seama ca are toate ustensilele necesare pentru a sparge o masina. "Cu ocazia controlului bagajului si a îmbracamintii au fost gasite mai multe bunuri, printre care un aparat GPS auto, mai multe telefoane mobile, chei de autoturisme, o pereche manusi de culoare neagra si alte obiecte pe care nu le putea justifica. Tânarul a fost condus la sediul sectiei de politie, iar cu ocazia cercetarilor s-a stabilit ca a deschis, prin fortarea portierelor, trei autoturisme de unde a sustras bunuri în valoare de aproximativ 2.150 lei", a spus Anca Vijiac, purtator de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Iasi.
In urma cercetarilor, oamenii legii au aflat ca tanarul a mai comis alte 23 de astfel de infractiuni de la inceputul anului. "Acesta a fost prezentat Parchetului si Judecatoriei Iasi, care a emis pe numele sau mandat de arestare preventiva pentru 29 zile. În urma activitatilor desfasurate de catre politisti, prejudiciul creat in cazul a 12 parti vatamate a fost recuperat în proportie de 70 %. Cercetarile continua pentru stabilirea întregii activitati infractionale a persoanei.
Un adolescent de 19 ani este principalul suspect a 26 de furturi din autoturisme. Acesta a fost prins la miezul noptii, mergand printre blocuri in zonele intunecoase, in zona Bularga, avand asupra sa mai multe bunuri. O echipa de politie care se afla in patrulare l-a legitimat si i-a controlat bagajul, moment in care si-a dat seama ca are toate ustensilele necesare pentru a sparge o masina. "Cu ocazia controlului bagajului si a îmbracamintii au fos