Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegul lui Mutu, aşteptat la Pandurii!

Publicat in Gorj Domino, joi 7 februarie 2013 ·

Problema atacantului la Pandurii pare a avea mari şanse să fie rezolvată odată cu sosirea unui vârf experimentat din prima ligă franceză. Oficialii gorjeni vor să semneze chiar astăzi un contract cu un concurent pe post al lui Adrian Mutu, de la Ajaccio.

Problema numărul unu din acest campionat pentru Pandurii Tg-Jiu este lipsa unui atacant veritabil, soluţiile avute la dispoziţie de Petre Grigoraş, iar acum de Cristi Pustai, neridicându-se la nivelul cerut. Cum noul obiectiv al Pandurilor pentru sezonul 2012-2013 este asigurarea unui loc „european”, Pustai „bătea monedă” încă de zilele trecute asupra necesităţii aducerii unui atacant pur-sânge, care să facă diferenţa în careul advers: „Dacă ne uităm la realizările atacanţilor, din 30 de goluri ei au marcat trei goluri. Ar fi bine dacă am reuşi să îmbunătăţim acest compartiment. Este o problemă, aceasta a vârfului. Multe echipe se confruntă cu ea și, probabil, e o criză de atacanți în țară. Sper în acest al doilea stagiu (am și promisiuni în acest sens), că vor mai veni încă doi atacanţi”.

Vor să îl uite pe Rocha prin Gigliotti

Una dintre soluţiile vehiculate cel mai mult în această iarnă pentru atacul Pandurilor era stelistul Adi Rocha. Însă refuzul lui Rocha de a semna cu formaţia gorjeană i-a făcut pe oficialii Pandurilor să se orienteze către o altă variantă, de această dată o pistă externă. Iar surpriza a apărut atunci când a venit vorba despre David Gigliotti, 27 de ani, nimeni altul decât colegul şi concurentul lui Adrian Mutu de la Ajaccio. Din câte se pare, francezul nu se mai mulţumeşte cu poziţia sa de rezervă a `Briliantului” şi este dispus să vină în România, chiar dacă conducerea gorjeană îi va oferi un contract doar până în vară. Dacă Gigliotti va confirma, fotbalistul va rămâne la Pandurii pentru încă două sezoane. „Suntem în discuţii concrete cu un atacant. Va veni miercuri noapte

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 39 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 17 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum o ora
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°