Dosarul în care Dan Voiculescu este cercetat a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri, 6 februarie, că nu mai are competenţa de a îl judeca.
Astfel, dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt judecate pentru modul în care a fost privatizat Institutul de Cercetări Alimentare (ICA) va fi din nou judecat de Tribunalul Bucureşti, instanţa supremă admiţând excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei şi dispunând declinarea cauzei, în condiţiile în care acesta şi-a dat demisia din funcţia de senator. Solicitarea a fost făcută marţi de avocaţii lui Dan Voiculescu, care au depus în instanţă un exemplar din Monitorul Oficial cu demisia din Senat a liderului conservator.
Marţi, reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a declarat în sala de judecată că atitudinea lui Dan Voiculescu de a demisiona din funcţia de senator reprezintă ”un abuz de drept şi folosirea cu rea-credinţă a influenţei”, iar acesta încearcă de fapt să tergiverseze procesul privatizării ICA. Potrivit Agerpres, procurorul a amintit faptul că liderul conservator a mai demisionat o dată din funcţia de senator, în iunie 2012, tocmai pentru a tergiversa judecarea dosarului.
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, de procurorii DNA în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC “Bioprod” SA Bucureşti. Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte fo