În Ungaria, investigaţiile au plecat de la un raport întocmit de federaţia de fotbal!
"Daily Mail" a aflat că partida Liverpool-Debrecen (1-0), din grupele Ligii Campionilor, din 2009, este suspectată că a fost aranjată pentru câştiguri la pariuri, potrivit raportului EUROPOL de ieri. Deloc întâmplător, un meci în care a fost implicată o echipă din Ungaria, locul unde funcţiona cu brio cel puţin o ramură a reţelei mafiote coordonate din Singapore! Potrivit informaţiilor din presa engleză, în cadrul anchetei a fost descoperit un SMS în care portarul celor de la Debrecen, macedoneanul Vukašin Poleksic (30 de ani), era anunţat că ar fi trebuit să încaseze mai mult de două goluri în această partidă! S-a încheiat însă doar 1-0, după un gol al lui Kuyt, dar interesant este că Poleksic a plătit deja şi pentru partida cu Fiorentina (3-4), din aceeaşi fază a grupelor. Macedoneanul a fost suspendat de UEFA, timp de doi ani (iunie 2010-iunie 2012), tot pentru tentativă de blat, dar a revenit recent la Debrecen şi în circuitul echipei naţionale! Prosport a intrat în posesia raportului EUROPOL care a vizat operaţiunea VETO, din care reiese clar cum funcţiona reţeaua în Ungaria.
Am citit şi despre mine că am trântit un meci Fiorentina-Debrecen, scor 4-3. Păi dacă puteau ăia să ne dea 10, 10 ne dădeau. E o tâmpenie
Adrian Mutu,
atacant Ajaccio
CUM A DEMARAT ANCHETA
•În Ungaria, investigaţiile au plecat de la un raport întocmit de federaţia de fotbal din ţara vecină, împotriva unui personaj necunoscut într-un caz de mită
•Biroul procurorului-şef din Ungaria a colaborat în acest caz cu Biroul Naţional de investigaţii (NNI), un fel de FBI al ungurilor, şi cu EUROPOL-ul
•Au fost investigate frauda, ca parte a crimei organizate, şi mita, cu intenţia de a altera rezultatul unui meci pentru câştiguri la pariuri
•Ancheta din