Judecătorii Tribunalului Vâlcea au respins toate recursurile formulate în dosarul percheziţiilor derulate sâmbătă dimineaţa de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate în Râmnicu Vâlcea şi în Constanţa.
Drept urmare, în cauză s-a păstrat decizia Judecătoriei Vâlcea, care a admis în parte propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, dispunând arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a lui Nicolae-Răzvan Mitrache, Alexandru Gheorghe, Cristian Blănaru şi Dumitru Copală. De menţionat că, în aceeaşi cauză, magistraţii din Vâlcea au respins propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de luare a măsurii arestării preventive faţă de Dan Alexandru Petre, din Constanţa. Organele de anchetă susţin că persoanele mai sus precizate sunt bănuite că fac parte dintr-un grup infracţional specializat în comercializarea substanţelor de tip etnobotanic. După cum arătam şi în ediţiile trecute, în urma celor 11 percheziţii domiciliare efectuate week-end-ul trecut, din care opt în Râmnicu Vâlcea şi trei în Constanţa, au fost ridicate aproximativ 1.160 de grame de substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, 8 cântare electronice de mare precizie, documente, 8 laptopuri, unităţi de calculator, hard-disk-uri, memory-stick-uri, cartele SIM şi sume de bani. Judecătorii Tribunalului Vâlcea au respins toate recursurile formulate în dosarul percheziţiilor derulate sâmbătă dimineaţa de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate în Râmnicu Vâlcea şi în Constanţa.
Drept urmare, în cauză s-a păstrat decizia Judecătoriei Vâlcea, care a admis în parte propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, dispunând arestarea preventivă, pentru 29 de zile,