Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii judeţeni au aprobat, ieri, desfiinţarea Şcolii Speciale de la Şiria

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 6 februarie 2013 ·

Soarta Şcolii Speciale de la Şiria a fost hotărâtă, ieri, la şedinţa Consiliului Judeţean. Aşa cum era de aşteptat, unitatea va fi desfiinţată, proiectul de hotărâre privind această măsură fiind aprobat de aleşii jude­ţului. Conducerea administraţiei ju­deţene susţine că cei 33 copii vor fi transferaţi spre şcoli speciale din Ineu şi Arad şi, de asemenea, că nici cadrele didactice nu vor avea suferit de pe urma deciziei.

Reuniţi pentru o şedinţă extraordinară a CJA, aleşii judeţeni au avut de votat pentru stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar special de stat, pentru anul şcolar 2013-2014. Autorităţile au luat ho­tărârea de a desfiinţa unitatea de învăţământ special de la Şiria, din cauza cheltuielilor substanţiale de întreţinere. Mai exact, costurile sunt mult prea ridicate, în raport cu numărul redus al copiilor care beneficiază de educaţie în unitate. Astfel, transferarea acestora în alte unităţi care răspund nevoilor speciale a fost considerată o soluţie mult mai bună, decât menţinerea unităţii.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu un număr de 18 voturi „pentru“ şi 11 „abţineri“, în contextual în care, un număr de patru consilieri judeţeni au lipsit de la această scurtă şedinţă. „Am aprobat planul de învăţământ special pentru anul şcolar următor, o procedură strict necesară pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean. Unitatea de la Şiria nu există nici acum ca şi şcoală, din punct de vedere juridic. În această unitate există un număr mic de copii care vor fi orientaţi spre alte şcoli speciale, iar cadrele didactice îşi vor găsi locul în învăţământ, deci nu vor fi afectate. Trebuie menţionat că unitatea funcţionează cu un număr redus de copii, ca un fel de parte externă a unei alte şcoli speciale. A trebuit să luăm o astfel de deci­zie pentru o mai bună desfăşurare a activităţii“, a susţinut Nico­lae Ioţcu, preşedintele Consiliulu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum o ora
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Prognoza meteo 27 ianuarie – 9 februarie 2025. Meteorologii anunță că vremea se va răci semnificativ

Libertatea acum 4 ore
Prognoza meteo ne arată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii ANM anunță ce temperaturi vor fi în regiunile din România, în intervalul 27 ianuarie - 9 februarie 2025.

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 3 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Crin Antonescu: Comisia de la Veneţia spune ce spunem noi toţi. Să explice încă o dată, eventual chiar reprezentanţii Curţii Constituţionale, temeiurile pe care această decizie s-a luat

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru funcţia supremă în stat, Crin Antonescu, afirmă că, în opinia sa, concluziile Comisiei de la Veneţia privind anularea alegerilor prezidenţiale sunt aceleaşi cu ale societăţii româneşti, care e de părere că este nev

Calendarul ortodox – aplicație lansată de Patriarhia Română pentru telefoanele cu Android și iOS

Libertatea acum 4 ore
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care doresc informații despre sărbători religioase, viețile sfinților și rânduielile liturgice zilnice, potrivit comunicatului de lun

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Comisia de la Veneția despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Dovedirea încălcării legii prin campanii online și social media este deosebit de dificilă”

Libertatea acum 4 ore
Comisia de la Veneția a publicat un raport detaliat cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, o decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională în decembrie 2024. Raportul subliniază nevoia de transparență și reglementări c

UPDATE - Lucian Romaşcanu (PSD) spune că pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat un HG, conform ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii: Turcan trebuie să dea urgent câteva explicaţii / Ce prevede ordonanţa/ Replica Ralucăi Turcan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, fost ministr al Culturii, spune că pentru expoziţia de la Drents Museum, de unde au fost furate pese din Tezaurul României, nu a existat un HG, conform Ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii, el adă

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/11°
Iasi
acum

mar.

2°/15°
mie.

6°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/10°
Constanta
acum

mar.

5°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/13°
mie.

6°/11°
joi

6°/9°
vin.

5°/10°
Timisoara
acum

mar.

4°/15°
mie.

9°/14°
joi

8°/13°
vin.

7°/11°