Ceremonia de deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) va debuta, pe Arena Liceului Sportiv, pe 17 februarie, la ora 19.30, când, participanţii din cele 45 de ţări vor primi salutul de bun venit în trei limbi : română, engleză şi franceză, scrie newsbv.ro.
Evenimentul va începe cu intonarea imnului de stat al României de către Corul Unison, după care, va începe defilarea delegaţiilor din fiecare ţară, prima fiind Grecia după care, în ordine alfabetică, dar după denumirea în engleză, restul participantelor, România urmând să încheie plutonul. Ceremonia oficială va continua cu arborarea drapelului olimpic, intonarea imnului olimpic şi deplasarea pe stadion a drapelului olimpic, după care ridicarea sa şi intonarea imnului Comitetului Olimpic Internaţional. Apoi, va urma aprinderea torţei olimpice, însă, înainte de acest moment, cei aproape 3.000 de participanţi la eveniment vor putea urmări un film în care este prezentat traseului torţei olimpice din Grecia în România. La final, sportivii, arbitrii şi antrenorii vor depune un jurământ, după care, Trupa Sensor şi Inna vor susţine două concerte. Întreaga manifestare se va încheia în jurul orei 21.00 cu un spectacol de lasere şi lumini.Intrarea la festivitatea de deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European se va face pe bază de invitaţie. Însă pentru ca un număr cât mai mare de persoane să urmărească festivitatea de deschidere, care va dura 90 de minute, în Piaţa Sfatului vor fi amplasate mai multe ecrane de dimensiuni mari care vor transmite manifestările de la Arena Liceului Sportiv. De asemenea, TVR - partener în organizarea FOTE - va transmite în direct festivitatea de deschidere.
Ceremonia de deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) va debuta, pe Arena Liceului Sportiv, pe 17 februarie, la ora 19.30, când, participanţii din cele 45 de ţări vor pri