Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele CJ Harghita îi cere explicaţii lui Ponta în „războiul steagurilor"

Publicat in Adevarul, miercuri 6 februarie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a reacţionat dur în „războiul steagurilor". El i-a transmis premierului că şi locuitorii din judeţul Harghita plătesc aceleaşi taxe ca şi cei din restul ţării. El i-a cerut premierului Victor Ponta să-i explice de ce alţii au voie să îşi arboreze steagul în judeţ, doar celor din secuime fiindu-le interzis. Summary

„Nu sunt comentator politic şi de obicei nu comentez declaraţiile sau demersurile unor politicieni, atât din ţară, cât şi din străinătate, dar cred că suntem lezaţi de drepturi (maghiarii - n.r.). Trăim într-un stat de drept şi eu nu cred că este corect ca 39 de judeţe să poată să aibă un steag şi judeţele Harghita şi Covasna, unde plătim aceleaşi taxe şi impozite, să nu aibă acelaşi drept. Constituţia este aceeaşi şi aici, şi în alte judeţe", a declarat Borboly.

Borboly Csaba este iniţiatorul hotărârii prin care steagul secuiesc a devenit drapelul Harghitei, judeţ unde a fost arborat pentru prima dată pe instituţiile publice.

El i-a cerut premierului Victor Ponta şi o explicaţie pentru care nu se poate arbora steagul ţinutului secuiesc. „Aştept un răspuns de la domnul Victor Ponta, de ce în Harghita nu avem voie să avem steagul judeţului, cum au celelalte judeţe?", a precizat Borboly.

Întregul scandal a izbucnit după ce secretarul de stat în Ministerul de Externe maghiar, Nemeth Zsolt, a catalogat gestul prefecţilor drept „agresiune prin simboluri”. Zsolt a adăugat că Guvernul ungar aşteaptă de la cel român să ia măsuri pentru oprirea unor astfel de agresiuni împotriva maghiarilor care trăiesc în Ardeal. În plus, acesta le-a cerut reprezentanţilor consiliilor judeţene din Ungaria să arboreze steagul secuiesc pentru a fi solidari cu maghiarii din Harghita şi Covasna.

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, consideră că nu există „un război

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 9 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°