IAȘI. Consiliul Județean va recepționa luna aceasta documentaţia tehnico-economică pentru Proiectul „Centrul Intermodal Regional de Transport Marfă în zona Iași”.
SC Transproiect 2001 SA București, firma care a câștigat licitația privind serviciile de proiectare, are ca dată limită de predare ziua de 14 februarie.
„În cursul lunii martie, împreuna cu reprezentanții Companiei Naţionale de Căi Ferate, care este lider de proiect, vom depune cererea de finanţare pe Programul Operaţional Sectorial – Transporturi. Finanţarea Uniunii Europene va fi asigurată prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 15 milioane de euro”, a declarat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași.
Realizarea proiectului va cuprinde executarea lucrărilor de infrastructură de cale ferată şi triaj pentru Centrul Intermodal, reţelele rutiere şi parcările necesare, inclusiv racordările la magistrala de cale ferată, la drumul județean, platforma intermodală, racordarea la reţelele de utilităţi din zonă şi realizarea reţelelor proprii de utilităţi ale Centrului. Centrul va fi implementat la Holboca, pe o suprafață de 40 de hectare.
IAȘI. Consiliul Județean va recepționa luna aceasta documentaţia tehnico-economică pentru Proiectul „Centrul Intermodal Regional de Transport Marfă în zona Iași”.
SC Transproiect 2001 SA București, firma care a câștigat licitația privind serviciile de proiectare, are ca dată limită de predare ziua de 14 februarie.
„În cursul lunii martie, împreuna cu reprezentanții Companiei Naţionale de Căi Ferate, care este lider de proiect, vom depune cererea de finanţare pe Programul Operaţional Sectorial – Transporturi. Finanţarea Uniunii Europene va fi asigurată prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 15 milioane de euro