Un cetăţean argentinian a fost prins în Vama Nădlac încercând să intre în ţară cu 80 de cartuşe de vânătoare cu glonţ, pe care le avea într-o valiză în autoturism şi nu le-a declarat autorităţilor, bărbatul spunând că muniţia era destinată patronului său italian, aflat la vânătoare în România.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia de Frontieră Arad, argentinianul, în vârstă de 52 de ani, s-a prezentat la intrarea în ţară prin Nădlac la volanul unui autoturism înmatriculat în Italia, care a fost verificat de autorităţi.
"Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit, pe bancheta din spatea autoturismului, 80 de cartuşe de vânătoare cu glonţ pentru carabină, nedeclarate", transmite sursa citată.
Muniţia se afla într-o valiză, iar bărbatul a spus că îi aparţine şi că o transporta la Călăraşi, fără a avea documente în acest sens.
"Totodată, acesta a mai declarat că muniţia este pentru patronul său, cetăţean italian, care urmează să ia parte la o partidă de vânătoare în România", mai spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad.
Argentinianul este cercetat penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi pentru contrabandă.