Doamna ministru Grapini s-a căsătorit de tânără. Cu un soţ nu prea arătos, dar serios, muncitor şi dedicat valorilor familiei. Atent cu bugetul familiei omul nu câştiga prea mult, dar a învăţat să supravieţuiască mai tăind din cheltuieli şi nefiind lacom de beneficii.

Învăţată cu traiul modest, dar cinstit şi, mai ales sigur, odată devenită ministru, doamna s-a trezit în faţa unor provocări cărora nu le mai făcuse faţă. Vitregită de experienţele precasnice, a avut o revelaţie când a constatat că partenerul poate fi şi mai arătos, şi mai bine îmbrăcat, şi mai familiarizat cu sindrofiile şi, mai ales, obişnuit să frecventeze lumea bună. Aproape inevitabil acest peisaj i-a cam sucit minţile doamnei ministru care s-a trezit că petrece mai mult timp – şi mai plăcut – în compania amantului decât a soţului!

Probabil că veţi fi dezamăgiţi de deconspirarea identităţii celor două personaje: soţul este mediul de afaceri, iar amantul este turismul. Obligată să se integreze în acest “menage a trois”, doamna Grapini, aproape fără să-şi dea seama, s-a pomenit în situaţia în care îşi neglijează tot mai mult soţul în favoarea amantului. Uitând ce-a păţit predecesoarea sa care şi-a pierdut capul şi a reuşit să facă cele mai mari boacăne pe care le poate face o femeie măritată: a luat banii de la Dezvoltare şi i-a aruncat pe domenii schiabile, telegondole sau piscine fără apă, numai pentru ca amantul să se poată delecta de pe urma acestora. De când s-a instalat în scaun, doamnei ministru nu i-a mai fost mintea la altceva. S-a gândit cum să impoziteze mai corect veniturile din turism. Mai nou vrea să descentralizeze departamentul şi să-i împrăştie pe funcţionari prin judeţe. Ar vrea să fac din România o ţară turistică şi, luată de idee, n-ar fi exclus să dea şi dânsa vreun milion de euro pe vreo altă frunză cu care să acopere “ruşinea” amantului rămas în costum