Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU. Cum a ajuns Cristian Botan consilierul lui Ponta. "Cred ca a fost o aliniere a planetelor"

Publicat in Romania TV, miercuri 6 februarie 2013 ·

Cristian Botan ocupă de două luni poziţia de consilier al primului-ministru. El este "transferul-surpriză" anunţat de Victor Ponta în luna decembrie. "Nu cred în noţiunea de noroc, însă cred ca a fost o aliniere a planetelor", descrie tânărul cooptarea sa în echipa guvernamentală. Într-un interviu pentru RTV.NET, Cristian Botan vorbeşte despre experienţa de la Palatul Victoria. "M-am lovit de bariere din prima zi aici. Sistemul este de aşa natură încât indiferent cât de bună e ideea ta, vor fi oameni pe care îi vei deranja".

Cristian, în prezent doctorand al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, a lansat un site cu toate posturile libere din sistemul public de stat. Crearea site-ului, denumit Public Jobs, l-a costat pe Cristian doar 500 de euro şi i-a adus oportunitatea de a fi cooptat în echipa guvernamentală a premierului Victor Ponta.

"Am zis să le arătam prin puterea exemplului că se pot face lucruri mai bune cu mai puţin efort", a declarat Cristian pentru RTV.NET.

"Noi avem în România experienţa de a construi portaluri pe Internet cu sume de genul 500 de milioane de euro, sau 12 milioane de euro care nici acum nu sunt în funcţiune. Eu pentru ce am făcut m-a costat undeva la 500 de euro. Te doare sufletul când te gândeşti că din banii noştri ai tuturor, statul îi aruncă pe un site care nu funcţionează, în cantităţi impresionante", mai spune Cristian.

RTV.NET: De unde ideea pentru Public Jobs?

Cristian Botan: La nivel mondial sunt foarte multe exemple de chestii deştepte făcute cu tehnologia informaţiei prin care scapi de multe formulare, de timpul pierdut pentru a te duce la instituţie, de a da telefoane, de a te certa cu oamenii, ci pur si simplu accesezi inforormaţia online. De aici a pornit totul. Ideea de a face un site cu joburi în sistemul public nu e nouă, cel putin nu în Romania. În Noua Zeenlandă, Canada, Ir

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe centura Capitalei. Şase persoane cu traumatisme multiple duse la spital

HotNews acum o ora
Şase persoane au fost transportate la spital cu traumatisme multiple în urma unui accident în care au fost implicate un camion şi un microbuz, produs joi, pe şoseaua de centură a Capitalei, în apropiere de Mogoşoaia. „Pe DN Centura Bucureşti, în apr

VIDEO. Percheziții în mai multe județe, printre care și Constanța! Cărți de identitate, permise și diplome falsificate

Ziua Constanta acum 53 minute
Astăzi, 9 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna, împreună cu polițiști ai Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Covasna și Brigăzii de

80 de persoane evacuate dintr-un bloc din Timișoara în urma unui incendiu. De la ce a pornit focul

Press Alert acum 13 minute
Foto: arhivă Pompierii din Timiș au evacuat, în noaptea de miercuri spre joi, 80 de persoane dintr-un bloc din Timișoara, din cauza unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 1. Doi adulți și un copil au fost scoși din apartamentul î

Banca Angliei avertizează asupra unui posibil ”şoc bursier major” dacă se sparge bula AI

News.ro acum 2 ore
Banca Angliei a avertizat miercuri că riscul unei ”corecţii bruşte pe pieţele financiare” a crescut semnificativ, în condiţiile în care evaluările bursiere, în special ale companiilor din domeniul inteligenţei artificiale, par tot mai supraevaluate,

ULTIMA ORĂ Israelul și Hamas au ajuns la un acord „istoric”, prima fază a planului de pace în Gaza propus de Trump

HotNews acum 2 ore
Israelul și Hamas au declarat că au convenit asupra unui acord mult așteptat de încetare a focului și eliberare a ostaticilor, prima fază a planului președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Gaza, care a provocat moartea a p

Anul acesta a fost înregistrată a treia cea mai caldă lună septembrie din istorie (Copernicus)

News.ro acum 2 ore
Anul 2025 a fost înregistrată cea de-a treia lună septembrie cea mai caldă măsurată vreodată pe Pământ, cu temperaturi ridicate în apropierea polilor şi în Europa de Est, potrivit datelor publicate marţi de Observatorul european Copernicus. La fel c

Atacurile ruseşti asupra infrastructurii de gaze din Ucraina vor avea repercusiuni în toată Europa – analiză

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bombardamentele intense ale Rusiei asupra infrastructurii de gaze naturale din Ucraina înainte de venirea iernii vor avea un impact asupra pieţei energetice europene, deoarece Ucraina va importa mai

Știri România Tânăr de 23 de ani accidentat mortal de un tren de marfă

Ziua Constanta acum 44 minute
În noaptea de 08/09 octombrie 2025, un tânăr de 23 de ani din Blaj a fost accidentat mortal de un tren de marfă în Stația CF Blaj, la kilometrul 372+600 m. Polițiștii au demarat cercetările pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească toate împre

Paradă militară ”gigantică” organizată în Coreea de Nord pentru a consolidarea alianţei cu China şi Rusia

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Coreea de Nord ar trebui să prezinte joi cele mai noi rachete de ultimă generaţie în cadrul unei mari parade militare care sărbătoreşte 80 de ani de când Partidul Comunist este la putere, în prezenţa

Doliu în fotbalul argentinian: antrenorul echipei Boca Juniors, Miguel Angel Russo, a decedat. El avea 69 de ani

News.ro acum o ora
Antrenorul echipei Boca Juniors, Miguel Angel Russo, a decedat la vârsta de 69 de ani, a anunţat, miercuri, clubul din Buenos Aires. „Clubul Atlético Boca Juniors anunţă cu profundă tristeţe decesul lui Miguel Ángel Russo”, se arată într-un comunica

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/19°
Iasi
acum

12°
joi

10°/12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

9°/12°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

joi

7°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/18°