Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat, miercuri, că va fi organizat în România un Forum al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi vicepreşedinte al Grupului Interregional „Dunărea”, Ion Prioteasa, a afirmat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în a doua jumătate a anului 2013, va fi organizat în România un Forum al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, în cadrul căruia vor fi dezbătute teme de interes european.
„Săptămâna trecută am fost la Bruxelles, pentru a participa la cea de-a 99 Sesiune Plenară a Comitetului Regiunilor. Sunt onorat să reprezint acolo România şi să fiu ales preşedinte al Delegaţiei Naţionale a României la Comitetul Regiunilor (CoR) de la Bruxelles. Această funcţie incubă responsabilităţi noi. Este o activitate destul de solicitantă. În această săptămână de la Bruxelles, am participat la reuniunea Biroului Grupului Partidului Socialist European, am fost la reuniunea Biroului CoR, la reuniunea Grupului Interregional «Dunărea», la reuniunea Delegaţiei Românei şi la Sesiunea Plenară.
A fost prezent la întâlnirea noastră şi domnul Joaquin Almunia, vicepreşedintele Comisiei Europene şi Comisar european pentru concurenţă, care, în alocuţiunea dumnealui, s-a referit la problemele speciale prin care trece Uniunea Europeană în această perioadă de criză. Avem în continuare aşteptări mari pe Strategia Dunării. În partea a doua a acestui an, în România va fi organizat al doilea mare forum pe Strategia Dunării, după cel desfăşurat în Germania. Este un program european pentru care se va aloca o sumă foarte mare de bani. Eu cred în acest program foarte mult şi cred în priceperea primarilor şi a autorităţilor locale de a accesa fonduri europene”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi preşedinte al Delegaţiei Naţionale a României la CoR, Ion