Revoluţionarii de la Decirom, întâmpinaţi cu uşile închise
După ce, miercuri dimineaţă, Casa de Cultură a fost scena unor dispute între membrii Sindicatului Decirom şi conducerea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (F.N.S.P.), ieri, la sediul din Portul Constanţa, s-a consumat un nou episod din războiul sindical. Liderului „dizident“ al Sindicatului Decirom, Liviu Stanciu, candidat împotriva actualei conduceri a F.N.S.P., i s-au închis, din nou, uşile atunci când a vrut să solicite explicaţii referitoare la ce s-a întâmplat ieri, la congresul federaţiei, unde membrii sindicatului pe care îl reprezintă, au fost împiedicaţi să asiste. Astfel, tensiunile pe tema alegerilor noii conduceri a F.N.S.P. nu s-au ameliorat şi, potrivit unor surse neoficiale, o parte a membrilor sindicatelor portuare s-au declarat, deja, nemulţumiţi de modul cum au decurs lucrurile în ceea ce priveşte Congresul F.N.S.P. Din păcate pentru sindicalişti, cel care ar fi fost cel mai în măsură să lămurească lucrurile în faţa opiniei publice, preşedintele în exerciţiu al federaţiei, Petre Costel, nu a dorit să facă niciun comentariu pe tema alegerilor sau a diferendului cu Sindicatul Decirom. Contactat telefonic de mai multe ori, acesta refuză să vorbească cu presa despre ce se întâmplă la sindicat.
Reamintim că Sindicatul Decirom, exclus la începutul anului din F.N.S.P., susţine că interzicerea participării delegaţilor săi la lucrările congresului este ilegală, întrucât şi-au plătit cotizaţiile la federaţie şi au dreptul să voteze. De cealaltă parte, conducerea F.N.S.P. susţine că excluderea s-a făcut legal, iar candidatura liderului Sindicatului Decirom la şefia federaţiei a fost respinsă la fel de legal. În ceea ce priveşte rezultatele congresului, nu se ştie cu exactitate ce s-a întâmplat. Delegaţii trebuiau să aleagă, miercuri, echipa de conducere care va reprezenta inter