Numele de „România“ vine de etnonimul „român“ şi de la numele Ţării Româneşti (provincia la sud de Carpaţi) care datează din Evul Mediu, din secolul al XIV-lea. Istoricii spun că numele „România“ apărea neoficial în ziarele care au apărut înainte de Revoluţia de la 1848.
Numele de „România“ este legat de cel de „român“ (folosit iniţial în varianta de „rumân“) şi de la denumirea statului creat de Basarab I, la sud de Carpaţi, „Ţara Românească“.
Istoricii specializaţi pe Epoca Medievală credeau că „actul de botez al României“ sunt cărţile unor cărturari italieni, saşi şi greci.
„La începutul secolului al XVII-lea, cărturarul raguzan (nr. din provincia Ragusa, din Sicilia) Giacomo Luccari foloseşte deja cuvântul România, denumind astfel Ţara Românească.
În secolul al XVIII-lea, acelaşi termen este folosit de cărturarul sas Martin Felmer.
La 1816, cărturarul grec Dimitrie Philippide scrie o Istorie a României şi o Geografie a României, în greacă.
Multă vreme s-a considerat că aceste cărţi au constituit actul de botez al României, dar astăzi medieviştii descoperă mereu menţiuni mai vechi ale unor termeni asemănători precum Romaniolia“, afirmă profesorul Sorin Mitu, şeful catedrei de Istorie Modernă la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.
În ziare, dinainte de 1848. Statul de la sud de Carpaţi, creat de Basarab I şi numit Ţara Românească apărea, cu calitate neoficială, în ziarele dinainte de Revoluţia de la 1848 cu denumirea de „România“.
Termenul era folosit, tot generic, şi în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, deşi numele oficial al statului era Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti.
Dacia, un nume de ţară prea fantezist şi pentru Ceauşescu. „Denumirea de Dacia a fost utilizată şi ea pentru a denumi toate teritoriile locuite de români, dar mai ales î