Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele CJ Mureş vrea ca Târgu Mureş să fie capitala Regiunii Centru

Publicat in Covasna Media, joi 7 februarie 2013 ·

Președintele CJ Mures, Ciprian Dobre, a declarat, joi, că și-ar dori ca orașul Târgu Mureș să fie capitala Regiunii de Centru a României, în cadrul proiectului de regionalizare, informează Mediafax.

“Regionalizarea, dacă va fi privită pe termen scurt – perioada 2014-2020 – ca motor suplimentar de absorbţie a fondurilor europene, e foarte bine. Din ce am observat până acum, desspre asta e vorba şi cred că e foarte bine. Eliminarea oricăror etape intermediare în absorbţia fondurilor europene trebuie salutată.

Orice verigă eliminată înseamnă timp câştigat şi orice timp câştigat înseamnă bani mai mulţi investiţi. Acum, proiectul pleacă din teritoriu la sediul ADR Centru, de acolo la autoritatea de management de la nivel central şi înapoi şi durează un an“, a declarat Ciprian Dobre.

Acesta consideră că desemnarea orașului Târgu Mureș drept capitală ar fi o alegere bună din punct de vedere economic .

“Eu susţin capitala regiunii la Târgu Mureş, sper să se şi întâmple. Consider că geografic Târgu Mureşul este centrul regiunii şi că ar constitui una din cele mai bune oportunităţi pentru dezvoltarea economică a acestei regiuni. Nu comentez alte proiecte, că practic aproape fiecare judeţ are propria viziune“, este de părere Dobre.

România va avea 8 regiuni – Bucureşti-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest, Sud şi Sud-Est – care vor avea competenţe exclusive sau partajate cu cele ale statului, un buget multianual şi un preşedinte, în fruntea unui consiliu regional, potrivit proiectului Legii privind regiunile.

Președintele CJ Mures, Ciprian Dobre, a declarat, joi, că și-ar dori ca orașul Târgu Mureș să fie capitala Regiunii de Centru a României, în cadrul proiectului de regionalizare, informează Mediafax.

“Regionalizarea, dacă va fi privită pe termen scurt – perioada 2014-2020 – ca motor suplimentar de absorbţie a fond

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 31 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 47 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Un autobuz din Oradea a luat foc în mers / Nicio persoană nu a fost rănită

G4Media acum 46 minute
Un autobuz din Oradea a luat foc în mers, joi dimineață. Nicio persoană nu a fost rănită, a anunțat ISU. „În dimineața zilei de joi, 27 iunie a.c., în jurul orei 07.50, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au stins un incendiu izbuc

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vrei să te angajezi la stat? Poliţia Română scoate la concurs 1.053 posturi. Vezi pe ce posturi se angajează

Ziarul Financiar acum o ora
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, conform unui comunicat pub

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°