Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şantierele reînvie în februarie

Publicat in Tribuna, joi 7 februarie 2013 ·

de Sorana MAIER

07 februarie 2013 22:14

0 vizualizari

A-A+

Primăria Sibiu reia lucrările mai drevreme decât de obicei, iar din 11 februarie pe câteva străzi constructorii vor lucra la reţelele de utilităţi.

Circulaţia pe Panta Cristianului se va mai face doar în sus, iar cei care vor să coboare vor folosi strada Jina.

O parte dintre constructorii contractaţi de Primăria Sibiu au solicitat avizul Comisiei de Circulaţie pentru reluarea lucrărilor începând de luni, 11 februarie, cele mai multe lucrări fiind la reţelele de utilităţi, dar şi la structura drumului acolo unde pot fi făcute şli pe vreme rece.

"Având în vedere că iarna nu este foarte grea, nici foarte rece, vom relua lucrările chiar de săptămâna viitoare, iar unele lucrări vor începe în primele zile din martie", a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

Lucrările de modernizare a cartierului Vasile Aaron se reiau. Pe strada Negoveanu vor începe de luni lucrările de reabilitare a reţelelor de apă, atât conducta de transport, cât şi cea de distribuţie. Strada va fi împărţită pe trei tronsoane, primul, cel situat între strada Semaforului şi prima alee de ieşire, urmând să se închidă de la data menţionată. Pe rând, toate cele trei tronsoane ale străzii vor intra în lucru.

Lucrările la reţeaua de canalizare de pe strada Ecaterina Varga vor fi reluate tot de luni, pe o ultimă porţiune a acestei străzi. Strada Lebedei urmează să intre în lucru, conform graficului constructorului, pentru reabilitarea reţelelor de canalizare. Tot în 11 februarie se reiau şi lucrările pe strada Oţelarilor, în zona fostului depozit Petrom.

Pe strada Octavian Goga, se va lucra pentru finalizarea ultimului tronson de aproximativ 50 de metri, în zona străzii Alexandru Vlahuţă. Pe perioada lucrărilor circulaţia în această zonă se va desfăşu

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°