Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Klaus Johannis, a declarat joi, 6 februarie, în cadrului unei conferinte de presă, că FDGR nu este de acord cu varianta unei autonomii pe criterii etnice. Deasemenea, liderul comunităţii germane din România a criticat modul în care au reacţionat diplomaţii României şi Ungariei în contextul arborării steagului Tinutului Secuiesc.
Declaraţia fost dată în contextul scandalului diplomatic izbucnit între România şi Ungaria după ce secretarul de stat în MAE ungar, Nemeth Zsolt, a afirmat că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.
Liderul comunităţii germane din România a adus critici dure atât la adresa diplomatiei române cât şi cea ungară, care au amplificat şi intensificat "un scandal artificial".
"Ar face bine să se calmeze şi unii şi alţii. Aceste chestiuni nu se rezolvă niciodată prin declaraţii ambalate şi de o parte şi de cealaltă...Diplomaţii puteau să rămână la un limbaj diplomatic între ei şi să nu iasă public cu acestscandal artificial", a declarat joi, Klaus Johanis.
Liderul FDGR este de părere că" ambele părţi au hiperreacţionat" şi că au avut "reeacţii disproporţionate".
Întrebat dacă ar putea avea de sufertit din acest scandal şi comunitatea germană, Johannis a declarat că declaraţiile din ulltimele zile "nu fac rău minorităţii germane.Fac rău relaţiilor dintre România şi Ungaria. Acum, indiferent cât ne ambalăm şi ne umflăm în pene, suntem vecini şi am face bine să ne compportăm ca atare", a mai precizat Johannis.
Readucerea în atenţia publicului a variantei autonomiei teritoriale pe criterii etnice nu i se pare lui Johannis ca fiind înţeleaptă şi a atras atenţia asupra unor posibile consecinţe dând exemplul fostei Republici Iugoslavia. @N