Numărul accidentelor rutiere se menţine constant. În ciuda numeroaselor acţiuni de prevenire, conştiinţa multora dintre şoferi nu pare să poată fi „trezită” de ceva. Şi, totuşi, este nevoie de aceste imbolduri din partea poliţiştilor rutierştii? Nu e oare responsabilitatea fiecărui şofer în parte?
Acţiuni de prevenire pe bandă rulantă
Auzim frecvent despre campanii de conştientizare a conducătorilor auto, aşa-numitele acţiuni de prevenire, iniţiate de Poliţia Rutieră. Toate, gândite cu un singur scop: diminuarea numărului accidentelor.
Poliţiştii de la Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş au iniţiat, anul trecut, numeroase acţiuni de prevenire a accidentelor, axate pe mai multe linii. De exemplu, acţiuni care au vizat combaterea indisciplinei pietonale, acţiuni ce au vizat diminuarea numărului de cazuri de neacordare de prioritate pietonilor ori respectarea vitezei legale.
Potrivit comisarului-şef Nicolae Istrat, responsabil în relaţiile cu presa în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Timiş, aceste acţiuni de prevenire ale poliţiştilor rutierişti au avut rezultate bune: „În 31 decembrie 2012, statistica arăta că am înregistrat scăderi şi în privinţa numărului de accidente, şi al persoanelor decedate şi al celor rănite grav”.
Trendul acesta pozitiv se resimte şi la nivel naţional. Statisticile Direcţiei Poliţiei Rutiere arată că numărul accidentelor a fost în scădere. Dacă în 2011 au fost înregistrate 3.939 de accidente, în 2012, numărul acestora a scăzut la 3.334. O situaţie similară se înregistrează în privinţa numărului victimelor accidentelor. Anul 2011 s-a încheiat cu un 846 de oameni decedaţi în coliziuni rutiere şi 3.743 de răniţi grav. În anul 2012, numărul persoanelor decedate a scăzut la 778, însă al celor care grav rănite a fost uşor mai ridicat: 3.786.
În Timiş, principala cauză a producerii acci