• anul trecut, Tribunalul Neamt a autorizat interceptări în 136 de dosare • numărul solicitărilor a fost mai mare decît în anul anterior • cele mai „spumoase“ conversatii au fost în dosarul mafiei lemnului de la Grinties: „Păi ei acolo taie în nestire că nu mai au ce tăia si mai are pe cineva prieten acolo... a fost si i-a tăiat vreo cîtiva brazi ceala lui ăsta ... ăsta a sărit la el si apoi a început povestea“. „Păi de la asta începe... se f... prostii între ei si vin controalele“ • Interceptarea convorbirilor telefonice a devenit o fobie prin România postdecembristă. Unii cred că-i acultă „serviciile“ că asa trebuie, altii consideră că li se trage de la dusmani sau vecini, altii pur si simplu cred că discutiile pe care le poartă la telefon pot fi interesante doar pentru că sînt „cineva“. De cele mai multe ori aceste temeri nu sînt reale, dar sînt si cazuri în care discutiile dintre diverse persoane sînt de interes pentru buna desfăsurare a unei anchete. Este vorba nu de simple presupuneri ci de anchete penale, unde deja cei ale căror discutii ori întîlniri ar trebui monitorizate au deja alt statut, au calitatea de învinuit sau chiar de inculpat. În aceste situatii anchetatorii nu pot trece pur si simplu la intercepătări, ci au nevoie ca aceste operatiuni să capete girul judecătorilor. Procurorii formulează solicitări către instantele de judecată, iar după prezentarea probelor, magistratii stabilesc dacă autorizează ca discutiile dintre învinuiti, de exemplu, să fie interceptate. În cazul în care judecătorii consideră că sînt indicii temeinice că persoanele vizate de anchetă au săvîrsit faptele reclamate de anchetatori, dau undă verde acestora să stea cu ochii si timpanul pe cei pe care-i au în vizor. Rezultatele constituie probe în procesul penal si, în functie de continut, pot duce la dovedirea activitătii infractionale si implicit la inculparea suspectilor, sau d