Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza a lovit preţurile apartamentelor

Publicat in Ziua de Cluj, joi 7 februarie 2013 ·

Preţurile locuinţelor vechi au încheiat anul 2012 cu o depreciere de 43% faţă de cele înregistrate în primul an de criză, arată ultimul raport al companiei de evaluare Darian.

După cinci ani de scăderi de preţuri şi de cădere a pieţei imobiliare, Clujul se află între primele locuri în topul celor mai scumpe apartamente din România. Potrivit evaluatorilor, preţul de vânzare al apartamentelor vechi a ajuns în cel de-al doilea semestru al anului 2012 la o medie de 959 euro/mp, în scădere cu doar 1,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Se observă totuşi o încetinire a declinului deoarece comparativ cu prima jumătate a anului, preţurile au fost cam la acelaşi nivel, scăderea fiind de doar 0,6%", subliniază reprezentanţii Darian. Diferenţele devin sesizabile dacă raportarea se face la 2008: faţă de primul an de criză preţurile apartamentelor vechi au cunoscut o depreciere de 43%. În zona ultracentrală, locuinţele vechi cu două camere s-au vândut cu preţuri cuprinse între 1.000 şi 1.200 euro/mp; în cartierele Gheorgheni şi Grigorescu preţul s-a situat în intervalul 920-980 euro/mp, iar în Zorilor preţul metrului pătrat construit pentru de două camere variază între 900 şi 1.000 euro, conform Darian.

La nivel naţional, în semestrul 2 din 2012 preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor vechi, a fost de 696 euro/mp, în scădere cu 40% faţă de perioada de început a crizei şi cu 2,5% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011. Cele mai scumpe apartamente se găsesc în Bucureşti, unde preţul mediu a fost în al doilea semestru de 961 euro/mp. „Deşi au continuat să se ieftinească, apartamentele din Cluj-Napoca au rămas printre cele mai scumpe din România, fiind depăşite ca preţ mediu doar de cele din Bucureşti, aceeaşi situaţie fiind valabilă şi în cazul terenurilor", arată raportul Darian privind piaţa imobiliară în cea de-a doua jumăta

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Gandul acum 18 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum o ora
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

Acoperiş căzut peste un copil de 10 ani într-o localitate din județul Timiș şi mai mulţi copaci prăbuşiţi peste maşini sau peste drumuri după o furtună puternică / Judeţul se află sub cod roşu de vijelie

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mulţi copaci au fost luaţi de vânt şi au căzut fie pe maşini, fie pe şosele, în urma unei furtuni de marţi după-amiază, din judeţul Timiş. În localitatea Ghilad, acoperişul unei case s-a prăbuşit

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°