Pe masa negocierilor de la Bruxelles se află propunerea de buget pentru exercițiul financiar al Uniunii, mai exact pentru anii 2014 – 2020. Cheltuielile mari ale comunității în perioadă de pronunțată austeritate sunt punctul în care statele membre nu reușesc să cadă de acord.
Ultimul eșec pe această chestiune a avut loc în luna noiembrie când premierul britanic David Cameron nu a cedat în efortul său de a reduce costurile administrației europene. Nici statele din Est nu au cedat în fața încercării de a reduce drastic fondurile de coeziune. Nici Franța nu a cedat la capitolul subvenții în agricultură. Se pare că tăierile de beneficii pentru eurocrați vor rezulta din negocierile de la Bruxelles. Totuși, orice este decis în această noapte va trebui să treacă prin Parlamentul European care este un mare cheltuitor de fonduri comunitare.
Care sunt fronturile europene? Germania se aliază cu Marea Britanie și statele nordice și vrea ca cheltuielile aparatului birocratic al Uniunii și cele din fondurile comune să reflecte austeritatea impusă guvernelor naționale. Franța și Italia vor să mențină cheltuielile la același nivel, dar să le redirecționeze către investiții. Francois Hollande, președintele francez, a declarat deja în avans că nu sunt întrunite condițiile pentru un compromis. Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a spus și ea că negocierile vor fi dificile. Iar Parlamentul European e îngrijorat că tăierile de fonduri vor restrânge capacitatea de acțiune a Comisiei. Cu alte cuvinte, nu vă așteptați la mare lucru diseară.
Kill List în SUA – războiul dronelor (Die Welt)
Critici vehemente au apărut în America pe marginea manualului de ucidere a teroriștilor internaționali cu drone fără pilot. Artizanul acestui război modern, John Brennan, fost consilier al președintelui Obama și candidat la șefia CIA, simte pe pielea sa criticile chiar și din