Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt mandataţi de oligarhia românească să împiedice ca soarta acesteia să fie periclitată de mersul corect al justiţiei.

Când raportul MCV a vorbit despre campanii me­diatice „de intimidare şi hărţuire“ împotriva unor instituţii şi persoane asociate sistemului ju­diciar, ca şi despre „ameninţări cu caracter per­sonal împotriva unor judecători şi a familiilor acestora“, orice om cu bun-simţ, mintea trează şi la curent cu actualitatea nu putea înţelege de­cât un singur lucru: că vizat e trustul Intact şi în particular Antena 3. Iar în substratul acelor cam­panii absolut dezgustătoare şi comparabile doar cu ale României Mari din anii ei de glorie, dar încă mai nocive din pricina penetraţiei te­le­vi­ziunii, nu e decât teama de puşcărie a patronului Dan Voiculescu, dovedită cel mai clar şi prin în­cercarea sa disperată de a fenta justiţia, ba de­misionând din parlament, ba intrând la loc, nu­mai pentru a demisiona din nou. Nimeni n-ar trebui să aibă vreo îndoială aici sau să se piardă în hermeneutici rafinate. Numai că bunul simţ s-a făcut rar la noi în anumite cercuri politice şi de media: unii au protestat că nu se dau explicit nume; alţii au cerut de la Comisie felurite ex­plicaţii, ca, de pildă, care sunt sursele de in­for­mare şi cine a făcut reclamaţii (nu de alta, dar ca să ştim şi noi cine sunt trădătorii!); alţii s-au lamentat că şi jurnaliştii cinstiţi se vor simţi le­zaţi (sărăcuţii!); alţii că libertatea presei e în pe­ricol; alţii că de ce Comisia e partizană şi ţine cu „băsiştii“, alţii că, vai, e „dezinformată“. Bi­ne­înţeles că avem şi categoria celor care ne învaţă, filosofic, că binele şi răul nu sunt apanajul ex­clu­siv al niciunei părţi şi că trebuie să judecăm nu­anţat.

Printre toate aceste reacţii, cea mai caracteristică pentru acest stil „nesimţit“ a fost a premierului – aliatul politic al patronului tr