Delimitarea atribuţiilor şefului statului şi Parlamentul bicameral sunt două dintre principiile Puterii pentru revizuirea Constituţiei. A treia revizuire în decurs de 23 de ani. La propunerea aceluiaşi partid. În 1990, F.S.N., din 2003, P.S.D. În 2013, propunerile de modificare sunt făcute, oficial, în alianţă cu P.N.L. şi P.C.
Voi relua fragmente dintr-un editorial relativ recent în care mă întrebam, retoric, spre ce ne îndreptăm? Pentru că, după cum se vede, există tendinţa perpetuării obiceiului de a schimba Constituţia pentru un personaj politic sau altul, şi nu pentru popor. Pentru că alături de cele două idei, au fost luate în calcul şi altele care, puse în practică, ameninţă să dea de pământ cu principii ale democraţiei. Pentru că cea de a treia amendare a Constituţiei se va face nu acolo unde a cerut poporul, la referendumul din 2009, ci doar acolo unde vor reprezentanţii unei părţi a poporului. După interese conjuncturale.
Prima dovadă a interesului conjunctural: dorinţa de diminuare a puterilor preşedintelui, în acest sens vorbindu-se despre transformarea României din republică semiprezidenţială în republică parlamentară. La ultima revizuire, cea din 2003, în baza unor propuneri făcute tot de reprezentanţii P.S.D., nu numai că a fost menţinută republica semiprezidenţială, deci, implicit, statutul de “preşedinte-jucător”, dar mai mult, făcându-i potecă spre Cotroceni lui Adrian Năstase, mandatul prezidenţial a fost prelungit de la patru la cinci ani. După un mandat şi ceva în care de la Cotroceni s-a auzit o voce care face opoziţie, deranjantă, regimul semiprezidenţial a devenit indezirabil. După această experienţă, probabil s-a ajuns la concluzia că, pentru un partid de talia P.S.D. e convenabil regimul parlamentar – ceea ce le conferă şanse mari de a face o majoritate –, care le permite un control şi asupra Guvernul
