Fostul vicepreşedinte al PNL a declarat, la emisiunea \"Sub semnul întrebării\" de la postul B1 TV, că liderul PNL, Crin Antonescu, are o natură conflictuală şi că atunci când nu are cu cine să se certe inventează duşmani.
"Vrem să tragem semnalul de alarmă pentru colegii noştri că actualul preşedinte, prin statutul existent, identifică tot partidul cu proiectul său personal. Natura conflictuală a lui Crin Antonescu creează genul ăsta de ieşiri la televizor pentru că inventează duşmani imaginari", a spus Moisescu.
Moisescu a adăugat că problemele create de Crin Antonescu în PNL încep să răzbată în afara partidului.
"Vede duşmani în orice. Teoria revoluţiei continue. Dacă nu găsim un duşman, îl inventăm. Un om nu permite dezbateri în partid şi treaba asta începe să iasă în afara partidului", a mai spus Vlad Moisescu.
Vlad Moisescu şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte PNL, fiind nemulţumit de felul în care Crin Antonescu conduce partidul.
CITIȚI ȘI: Vlad Moisescu a demisionat din conducerea PNL. Antonescu: " Demisie cu totul nesemnificativă"„Marginalizatul” Vlad Moisescu: „Execuţiile politice vin şi trec, măscăricii politici la fel. Am fost executat de capul înfierbântat al partidului nostru”