Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hârtia igienică dispare din toaletele trenurilor în zece minute, iar săpunul într-o oră

Publicat in Ziua de Cluj, joi 7 februarie 2013 ·

Hârtia igienică dispare din toaletele trenurilor în aproximativ zece minute de la momentul în care a fost pusă, în timp ce săpunul este mai puţin tentant şi rezistă chiar şi o oră, afirmă reprezentanţii companiei feroviare Transferoviar Călători, care operează trenuri private de călători.

"Când intrăm pe o rută nouă, destul de mulţi călători, care până atunci circulaseră cu operatorul feroviar de stat, încearcă să dea şpagă controlorului. Apucăturile cu care vin sunt clare, încearcă să meargă fără bilet. Când deschidem o nouă rută se fură perdele, iar unii călători scriu pe pereţi şi mănâncă seminţe. Oamenii îşi schimbă comportamentul când văd că au altfel de condiţii şi când li se atrage atenţia", a declarat agenţiei MEDIAFAX Dumitru Bărbăcuţi, directorul general al Transferoviar Călători (TFC), parte a Transferoviar Grup (TFG).

El spune că pe anumite rute, societatea pe care o conduce are contracte cu firme de pază.

"În general, oamenii respectă curăţenia. Am reuşit în anumite automotoare să montăm sisteme de supraveghere video. Mai dispar din când în când perdele, mai ales pe secţia Olteniţa, dar şi coşuri de gunoi. Avem probleme cu cei care ascultă muzică dată tare. Am reuşit să eliminăm mâncatul de seminţe şi fumatul în tren. În schimb, hârtia igienică şi săpunul din toalete se fură în continuare, pentru că nu poţi sta la uşa WC-ului şi nici să montezi camere video. În toaletă, fiind singuri, ori fumează, ori sustrag hârtia igienică şi săpunul", a adăugat directorul firmei.

Acesta a mai spus că la plecarea pe fiecare rută a unui tren de călători, hârtia igienică dispare în medie în maxim zece minute, iar săpunul în aproximativ o oră.

Trenurile private au recâştigat călători care optaseră deja să meargă cu maşina proprie sau cu microbuzul.

"În mare parte avem un trafic foarte mare de elevi, care ar fi stat altfel în gazdă. În z

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 10 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 11 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°