Am emis ordinul având la bază propunerea secretarului comunei Târnova, precum şi legislaţia în vigoare care interzice consilierilor locali să fie administratori ai unor societăţi comerciale ce desfăşoară activităţi economice cu primăriile localităţilor respective” - Cosmin Pribac, prefectul Aradului. În Consiliul Local Târnova, scandalurile se ţin lanţ. Liberalii au şapte consilieri din 15 şi pentru ca USL să poată funcţiona, unicul consilier PSD, Dorin Jiva a fost ales viceprimar. Numai că, acesta a trecut de partea consilierilor PDL şi şedinţele de Consiliu local au fost boicotate şi proiectele care ar fi adus finanţări pentru comună, blocate. La Târnova au ajuns de mai multe ori co-preşedinţii USL ca să facă pace între liberali şi social-democraţi. În toiul scandalului, Jiva a demisionat datorită incompatibilităţii sale cu funcţia de viceprimar. Prefectul judeţului Arad a emis, de asemenea, un ordin de demitere pentru consilierul local din comuna Târnova, Ioan Baciş, aflat în stare de incompatibilitate. Acesta, lider PDL Târnova, a explicat că va contesta ordinul prefectului. Incompatibil a fost găsit şi consilierul local Matei Stelian Grozescu, PNL, care tot prin ordin emis de prefectul judeţului Arad a fost demis.
Am emis ordinul având la bază propunerea secretarului comunei Târnova, precum şi legislaţia în vigoare care interzice consilierilor locali să fie administratori ai unor societăţi comerciale ce desfăşoară activităţi economice cu primăriile localităţilor respective” - Cosmin Pribac, prefectul Aradului. În Consiliul Local Târnova, scandalurile se ţin lanţ. Liberalii au şapte consilieri din 15 şi pentru ca USL să poată funcţiona, unicul consilier PSD, Dorin Jiva a fost ales viceprimar. Numai că, acesta a trecut de partea consilierilor PDL şi şedinţele de Consiliu local au fost boicotate şi proiectele care ar fi adus finanţări pentru co