Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara este cel mai semaforizat oraş din România: “Circulaţia infernală se datorează proastei semaforizări”

Publicat in Adevarul, joi 7 februarie 2013 ·

Reprezentanţii PDL Timiş atrag atenţia asupra unei afaceri pe care Consiliul Local o are semnată cu firma Rosign, care se ocupă de montarea indicatoarelor rutiere şi semafoare din Timişoara

Rosign are contract semnat cu Primăria Timişoara încă din 2001, fiinde cea mai veche afacere a Consiliului Local, care se întinde până în anul 2015.

În urma semnalelor legate de risipa din bugetul local, primarul Nicolae Robu a cerut o anchetă în cazul Rosign, însă cei de la PDL se îndoiesc de aceast control.

“Timişoara a devenit cel mai semnalizat şi semaforizat oraş din ţară. Interesant este că după semnalările noastre, domnul primar a demarat un control la primărie, însă preşedintele Comisiei de circulaţie este chiar primarul. Este preşedintele comisiei care legitimizează şi face comenzi acelei ferme private. Până la urmă cine pe cine controlează?

Interesant este că în Comisia de circulaţie sunt incluşi şi doi membri ai celor care conduc afacerea. Pe lângă cei doi mai sunt încă trei membri aparţinând a trei SRL-uri”, a declarat consilierul local Simion Moşiu.

Altfel spus, cei doi membri ai comisiei fac comenzi firmei pentru care lucrează. Curtea de conturi a făcut o anchetă în 2011, arătând că acest contract aduce consiliului local o pagubă estimată la peste 422.000 de lei, pe an, fără a fi calculate foloasele nerealizate.

“S-a solicitat şi începerea urmăririi penale împotriva celor care au săvârşit faptele. Municipalitatea pierde anual un milion de euro şi nu câştigă nimic. Soluţia ar fi ca această firmă să nu mai primească de lucru, mai ales că s-a făcut risipă de semnalizări şi de semafoare. S-au montat indicatoare rutiere foarte multe şi inutile. Munca poate fi preluată foarte uşor de cei de la SC Drumuri Muncipale”, a mai spus consilierul PDL.

Simion Moşiu susţine că în 2012, Curtea de conturi a judeţului Timis a mai făcut u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum 16 minute
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum o ora
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum o ora
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum 13 minute
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum o ora
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 10 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 3 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 4 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°