Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepreşedintele CCIR: Vrem Registrul Comerţului fiindcă a fost al nostru. Noi l-am creat

Publicat in Mediafax, joi 7 februarie 2013 · ·

Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Vasile Bar, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că instituţia doreşte întoarcerea Registrului Comerţului de la Ministerul Justiţiei în subordinea Camerei de Comerţ, susţinând că şi mediul de afaceri vrea acelaşi lucru.

"Vrem, într-adevăr, Registrul Comerţului fiindcă a fost al nostru, noi l-am creat. În perioada 1990-2002, Registrul Comerţului a fost al Camerei de Comerţ şi Industrie. Noi am creat toată infrastructura. O decizie total aiurea luată de Adrian Năstase a făcut ca Registrul să treacă la Ministerul Justiţiei. A fost o naţionalizare în plină economie de piaţă", a declarat Vasile Bar, care deţine şi funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bar a spus că există şanse mari ca Registrul Comerţului (RC) să se întoarcă la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), fiindcă premierul Victor Ponta s-a numărat printre cei care, din 2008, a făcut demersuri în acest sens.

"Premierul agreează acest lucru (întoarcerea RC la CCIR - n.r.) fiindcă el a fost cel care a vrut să repare această nedreptate care s-a făcut în 2002", a declarat Bar.

El a explicat că pentru Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud trecerea Registrului Comerţului la Ministerul Justiţiei a însemnat o diminuare a veniturilor anuale ale instituţiei, dar în acelaşi timp au scăzut şi cheltuielile fiindcă o parte din personal a plecat la Ministerul Justiţiei.

"Deprinderea RC de CCI a însemnat şi o pierdere de personal. Eram 49 în momentul în care RC era la noi, iar 22 au plecat după ce RC s-a mutat la Ministerul Justiţiei. Ponderea veniturilor era de 23 la sută, iar a personalului de 40 la sută. Cheltuielile cu RC erau mai mari decât veniturile pe care le aducea, de 23 la sută anual. Puneţi la socoteală salariile celor 2

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 45 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 11 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°