Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutaţi-l pe Gabriel! Băieţelul are nevoie de bani pentru continuarea tratamentului la o clinică din străinătate

Publicat in Jurnalul, joi 7 februarie 2013 ·

Gabriel are aproape 4 ani. În decembrie 2012, părinţii au aflat cu stupoare că fiul lor suferă de o boală cumplită: leucemie acută limfoblastică. “Primele simptome, neglijate de noi, au fost nişte dureri de picioare. Am înregistrat prezenţa acestor dureri, dar ne-am luat cu treburile şi le-am ignorat. Apoi, a venit o bronşită care, deşi tratată, nu părea să dea semne de plecare. În condiţii de iarnă puteam înţelege prezenţa unei răceli prelungite. După care a venit rândul unei amigdalite ce nu mai trecea. Medicul pediatru, domnul doctor Adrian Stanciu, căruia îi vom fi recunoscători toată viaţa, a observat că erau inflamaţi toţi ganglionii şi avea instalată o paloare, încât a comandat o hemogramă urgentă. După prima hemogramă a oferit o ipoteză asupra diagnosticului, care viza fie un virus cu acţiune severă, fie leucemie. După repetarea hemogramei, a fost recomandată în regim de urgenţă o puncţie medulară. Odată realizată puncţia, diagnosticul a fost confirmat: leucemie. Analizele ulterioare l-au reconfirmat. În prima secundă s-a învârtit literalmente pământul cu noi, fără să ştim ce ni se întâmplă de fapt. Mai târziu, ni s-a spus că se poate lupta cu acest diagnostic, dar cunoştinţele noastre inexistente despre boală ne făceau să fim sceptici şi credeam că acestea sunt, mai curând, încurajări binevoitoare”, povestesc părinţii lui Gabriel.

Primele lucruri despre leucemie şi tratament le-au aflat de la părintele unei fetiţe care era în tratament cu acelaşi diagnostic. Tratamentul trebuia început urgent. O întârziere de o zi chiar putea însemna riscul ca să urce celulele maligne din maduvă la creier. Familia Costache a fost ajutată de prieteni şi colegii de la Universitatea din Bucureşti. “Doar absenţa acordului lor ne face să nu îi putem numi aici, dar nimic nu ne împiedică să le fim recunoscători, dincolo de orice cuvinte”, spun părinţii. Prietenii i-au aj

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum o ora
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 44 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv numeroşi străini, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-vest

Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen

Mediafax acum 59 minute
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israe

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 2 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°