Mihai Gâdea a continuat seria emisiunilor "clasicii filmului românesc". După Florin Piersic şi Draga Olteanu Matei, România a avut întâlnire cu un alt actor de geniu al cinematografiei româneşti.
Interpretul lui Păcală, al plutonierului Căpşună din seria "B.D.”, Alecu A. Alecu din "Astă seară dansăm în familie”, Ieremia din "Toate pânzele sus”, Grig Stevie din "Secretul lui Bachus”, mai exact Sebastian Papaiani a venit la Sinteza Zilei să vorbească despre viaţa sa.
Sebastian Papaiani a declarat că a "început să fie actor fără gânduri pretenţioase".
"Mă aşteptam numai la aplauze, asta era bucuria mea. Am intrat într-un teatru la Sibiu, unde eram foarte iubit(...) Am stat 11 ani la Sibiu şi de acolo mi-am început cariera de actor de film", a spus actorul.
Potrivit actorului, familia nu l-a încurajat spre lumea filmului, însă ambiţia l-a adus pe scenă.
"Tata s-a gândit să fiu un contabil la un magazin alimentar şi am fost (...) Nu era un om categoric. Îşi încălca întotdeauna cuvântul, dar în bine", a spus Sebastian Papaiani.
Actorul de geniu al cinematografiei româneşti a vorbit cu drag despre părinţii săi.
"Tatăl meu m-a dus în braţe 2 kilometri pentru că am avut o criză de apendicită. Asta era o dovadă a iubirii pe care o avea pentru mine(...). Eu m-am născut frumos, într-o grădină, în iarbă, la Piteşti", a spus Papaiani.
VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII SINTEZA ZILEI DE LA ANTENA 3
Mihai Gâdea a continuat seria emisiunilor "clasicii filmului românesc". După Florin Piersic şi Draga Olteanu Matei, România a avut întâlnire cu un alt actor de geniu al cinematografiei româneşti.
Interpretul lui Păcală, al plutonierului Căpşună din seria "B.D.”, Alecu A. Alecu din "Astă seară dansăm în familie”, Ieremia din "Toate pânzele sus”