Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deoarece este altă mâncare de peşte faţă de cea a PDL, / USL vrea puţintică regionalizare

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 7 februarie 2013 ·

Dacă până să ajungă la putere, USL se opunea regionalizări, acum nu se mai opune. Chiar o susţine. Explicaţia este simplă, vorbim acum despre o regiona­lizare, dar fără desfiinţarea judeţelor. Deci, este altfel faţă de proiectul PDL-ului. Iar faptul că judeţul nostru este prins în Regiunea Vest este o veste şi mai bună. Desigur, ne va creşte nivelul de trai până la cer…

Lui Mircea Ion Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, i s-a amintit despre cum, atunci când era în opoziţie, mai că ar fi pus de un referendum pentru a stârpi din rădăcini mârşava idee a regionalizării.

„Nu este tocmai aşa, eu eram împotriva dispari­ţiei judeţelor. Cu regionalizarea sunt de acord pentru că ar însemna o mai bună absorbţie a fondurilor europene, implementarea mai rapidă a pro­iec­telor. Orice primar ştie, de exemplu, că, acum, dacă ai un proiect de investiţii, până ajungi cu el pe masa ministrului să ţi-l aprobe şi să ţi-l semneze este cale lungă, multe obstacole. În cazul regionalizării, proiectele se vor opri la nivel zonal, acolo este capătul ierarhiei şi se vor putea implementa mai repede. În plus, altfel atragi bani europeni pentru o regiune, altfel atragi bani europeni pentru un oraş”, a spus Moloţ.

În definitiv, când vorbim de regionalizare o să vorbim şi de apariţia conurbaţiilor, adică de comasarea comunelor mici. „Este inevitabil acest proces de conurbaţie. Cu toate că primarii de comune mici se vor supăra şi nu o să fie de acord, nu putem ţine ca formă administrativă o comună care are sub 3.000-4.000 de locuitori. Trebuie să facem o comasare”, a mai explicat Moloţ, preşedintele CJH.

Doar că Moloţ a făcut mare opoziţie comasărilor atunci când a fost vorba de instituţii ca spitalele şi şcolile. S-a opus comasărilor propuse de Inspectoratul Şcolar Hunedoara sau de comasările Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte spitalele. Or, com

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 43 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°