Institutia Prefectului-Judeţul Maramureş a primit de Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord o informare meteorologică de precipitaţii sub formă de ninsoare intensificări ale vântului. Avertizarea este valabilă din această noapte, de la orele 02.00 şi până mâine, la ora 16.00. Va ninge în întreg judeţul, iar la munte ninsoarea va fi temporar viscolită.
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a precizat la videoconferinţa de astăzi cu prefecţii, subprefecţii şi membrii Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă că stratul de zăpadă proaspăt depus va avea 10 - 15 cm. De asemenea, a nominalizat Pasurile Tihuţa şi Gutâi, respectiv că în funcţie de evoluţia situaţiei meteorologice vor fi făcute actualizări, cu emiterea avertizărilor cod galben.
"Subprefectul Pamfil Bercean, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat informarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, a membrilor CJSU şi a grupurilor de suport tehnic din cadrul acestuia. S-a solicitat, de asemenea, pregătirea echipelor de intervenţie pentru a veni în sprijinul populaţiei, dacă situaţia o va impune. S-a luat măsura de a fi înştiinţate echipele de intervenţie pentru putea acţiona operativ şi a remedia eventualele defecţiuni în serviciile de utilitate publică, sistemele de alimentare cu energie electrică, distribuţia şi furnizarea gazului metan, apei potabile, respectiv telefonie. O atenţie deosebită trebuie acordată de angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea sectoarelor de drumuri publice în pasurile montane. Membrii comandamentului judeţean de iarnă vor monitoriza cu atenţie, împreună cu echipajele de poliţie rutieră desfăşurarea traficului rutier în pasurile montane", a arătat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al omandamentului judeţean de iarnă.
Cetăţenii sunt rugaţi sa anunţe, prin