Reclamaţii telefonice la Oficiul Pentru Protecţia Consumatorului nu se mai pot face. În comformitate cu noile reglementări în vigoare, persoana care face reclamaţia la OPC trebuie să prezinte comisarilor Oficiului o dovadă care să ateste că respectivul produs a fost cumpărat din magazinul reclamat sau firma reclamată. Mai exact un bon sau o factură fiscală.
“Reclamaţii telefonice nu se mai pot face. De ce? Pentru că noua procedura cere ca noi, ca să putem să putem înregistra o reclamaţie, să avem şi acte doveditoare. Bon fiscal, factură fiscală, ca să putem demonstra că acel bun a fost cumpărat din acel magazin sau de la acea firmă.
Sighetenii, spre exemplu, pot să depună reclamaţiile prin poştă, online sau prin fax. În afară de telefon, se poate folosi orice metodă de a depune o reclamaţie. Telefonic ei pot să se sesizeze, că ştiu eu ce lucruri nu sunt cum ar trebui să fie.
Au fost cazuri în Baia Mare când am fost sesizaţi că într-un magazin sunt lucruri expirate, iar când am verificat lucrurile nu stăteau aşa. E de preferat a nu se face astfel de glume, pentru că pierdem timp preţios”, a declarat sefa OPC MM, Olivia Ardelean.
Aceasta a mai adăugat că s-a discutat la nivel de comisariat regional despre posibile angajări care s-ar putea face, însă răspunsurile primite nu sunt deloc încurajatoare.