După înregistrarea contractul colectiv de muncă de la nivelul CE Oltenia, salariații vor încheia cu administrația contractele individuale de muncă. Salariile și alte venituri vor fi acordate fiecărui angajat în parte, în funcție de vechime și nivel profesional, raportate la noua grilă de salarizare. De menționat că salariul minim la nivelul companiei este de 1.000 de lei.
Finalizarea negocierilor pare că ar fi limpezit situația fiecărei categorii de salariați, dar mai ales pe cea a liderilor de sindicat. Cei din urmă au rămas fără privilegiile de care se bucurau până acum, aceasta însemnând că veniturile lor vor proveni cu preponderență din fonduri sindicale. Compania nu va mai achita facturile de telefon sau combustibilul aferent deplasărilor în țară și străinătate ale șefilor de sindicat. În ansamblu, administrația și sindicatele au ajuns la înțelegere, chiar liderii de sindicat spunând că negocierea a avut un rezultat favorabil pentru salariații CEO.
Primele de sărbători, condiționate
Nicio facilitate nu va mai fi acordată, ci doar dacă Complexul Energetic Oltenia va vinde câtă energie și-a propus. Dacă baremul nu va fi atins, de Crăciun sau de Paște, primele nu vor mai fi acordate decât în parte. Chiar și cotele de cărbune sau de energie electrică (în valoare de 20 de milioane de lei vechi pentru fiecare salariat) nu vor mai fi acordate în totalitate, decât în condiții de eficiență. De biletele de odihnă și tratament vor beneficia angajații companiei în aceleași condiții menționate mai sus și, mai mult, problema va fi apanajul strict al administrației și nu al firmelor sindicatelor, ca până acum. În schimb, ziua Minerului sau a Energeticianului va fi sărbătorită anual, angajații companiei beneficiind și de bonusuri financiare, neexistând, din spusele sindicaliștilor, alte condiționări.
După înregistrarea contractul colec