(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 80, ianuarie 2013) Studiul lui Andrei Oişteanu - Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură (Polirom, 2010) - a contribuit şi la redescoperirea Henriettei Yvonne Stahl (1900-1984), prin, mai ales, romanul Între zi şi noapte. O carte care, prin realism şi onirism deopotrivă, prin autenticitate şi printr-un dramatism pe alocuri degenerativ, rămîne rădăcina vie, la nivel românesc, a unei direcţii (ori poate chiar gen!) în curs de acreditare: narcoliteratura. Aristocrate spectrale „Morfina se preface în umbră, fantomă, zînă“, scrie Jean Cocteau în Opium. Jurnalul unei dezintoxicări. Am putea lesne parafraza: morfina o preface în umbră, fantomă şi chiar într-un soi de zînă. Neagră. Numele ei e Zoe Mihalcea Vrânceanu, cea mai complexă morfinomană a literaturii române. Creaţie de vîrf a Henriettei Yvonne Stahl, romanul Între zi şi noapte a fost publicat în 1941, ajungînd în librării abia în anul următor. (În eseul de faţă vom folosi ediţia din 1988 apărută la Editura Dacia.) Autoarea însăşi mărturiseşte: "Totul s-a întîmplat aidoma, în realitate ca în roman. Absolut tot." Numele personajului e real. Într-o primă versiune, eroina se numea Marta, însă - se confesează romanciera -, "după ce au murit toţi cei amintiţi în roman, (...) am simţit nevoia ca numele adevărat al eroinei să fie pomenit în cartea aceasta."

Primul soţ al Henriettei Yvonne Stahl a fost, vreme de paisprezece ani (1931-1944), Ion Vinea, el însuşi narcoman şi unul dintre cei mai cunoscuţi traducători ai lui Poe, inclusiv al povestirilor Berenice, Ligeia, Prăbuşirea Casei Usher. Seria majoră de asemănări - de structură, dar şi de nuanţă - dintre personajul Zoe Mihalcea Vrânceanu şi eroinele din prozele citate s-ar putea explica şi pe linia relaţiei autoarei cu Ion Vinea, mai ales că asemănările în cauză frizează, nu o dată, coincidenţa de tuşă