Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL se agață cu dinții de SUPERIMUNITATE. Hașotti către Zgonea: \"Scaunul Robertei Anastase lasă ceva molipsitor\"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 februarie 2013 · ·

După ce au stat până dimineață la 3.00 pentru legea Bugetului, parlamentarii au revenit la serviciu cu chef de ceartă. PSD și PNL au venit în ședința de plen comun cu opinii diferite vizavi de Statutul parlamentarilor. PNL a criticat textul privind incompatibilităţile şi a anunţat că va vota împotrivă. Discuţiile s-au aprins când s-a ajuns la articolul potrivit căruia calitatea de deputat sau de senator încetează la data rămânerii definitive prin necontestare în instanţă a raportului ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea. După o pauză de consultări, solicitată de PNL, raportul a fost retrimis la comisii pentru o săptămână.

UPDATE 6: Premierul Victor Ponta a declarat că era bine să se închidă problema Statutului deputaţilor şi senatorilor dându-se un vot în plen. "Eu am susţinut punctul de vedere al domnului Zgonea. M-a consultat, ştiu, cred că era foarte bine ca azi să închidem această discuţie tocmai ca să nu mai lăsăm demagogia să funcţioneaze, că nu am înţeles exact care sunt marile privilegii. (...) Eu spun doar că nu e bine pentru Parlament, pentru că iar începe să se vorbească de privilegii care nu există", a spus Ponta, conform mediafax.ro.El a admis că PSD şi PNL au fost pe poziţii opuse în ceea ce priveşte un articol din Statut şi a arătat că este dreptul senatorului liberal Tudor Chiuariu să-şi susţină amendamentul. "Asta e. Colegii de la PNL au considerat altfel. Ceea ce s-a discutat înainte la comisie nu a mai fost valabil în plen. Ştiu că în comisie s-a votat, aşa cum cred că era bine să se voteze, în plen nu s-a votat. Regret incidentul. E amendamentul domnului Chiuariu şi e dreptul său să-l susţină", a spus Ponta. El a precizat că, probabil, există şi parlamentari PSD care sunt de acord cu amendametul depus de liberalul Chiuariu. "Plenul va decide săptămâna viitoare la vot. Eu o să votez pentru versiunea în care să nu mai lăsăm loc la int

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Permisul auto va fi suspendat dacă nu-ți plătești amenda de circulație în 90 de zile. Ce spune ministrul Cseke Attila întrebat dacă este constituțional

HotNews acum 40 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că guvernul va veni în perioada următoare cu o modificare legislativă prin care permisul auto să fie suspendat în cazul șoferilor care nu-și achită amenzile contravenționale de circulație în 90 d

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 32 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cum a aflat Mihaela Rădulescu de MOARTEA iubitului său, Felix Baumgartner. Tragedia a avut loc în timpul vacanței lor din Italia

Gandul acum 2 ore
Celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner (56 de ani) și-a pierdut viața, joi după-amiază, într-un tragic accident de parapantă petrecut în Italia, în timpul unei vacanțe pe care o petrecea alături de iubita sa, Mihaela Rădulescu. El

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°