Doar o mână de oameni s-a strâns pe platoul din faţa Prefecturii, joi, 7 februarie, la ora la care fusese programat un protest al credincioşilor ortodocşi din Zalău.
În urmă cu câteva zile, enoriaşii de la biserica “Sfântul Ştefan” din cartierul Brădet au obţinut toate autorizaţiile necesare pentru un miting de susţinere a preotului Ioan Coste. Cum între timp conducerea Episcopiei Sălajului a revenit asupra deciziei de transfer a părintelui, organizatorii acţiunii de protest au anunţat că renunţă la manifestare. Cu toate acestea, în centrul municipiului s-au adunat circa 30 de persoane, unele dintre ele exprimându-şi nemulţumirea vizavi de atitudinea episcopului Petroniu Florea. “Ni se bagă preoţi pe gât, pile de-ale episcopului, în biserici pe care le-am ridicat noi, credincioşii, din banii noştri. Iar cazul petrecut la biserica din Brădet nu este singular”, ne-a declarat o femeie.
comments