Reprezentanţii Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" (UVVG) Arad afirmă că procurorii care au făcut percheziţii la sedii şi filiale ale instituţiei nu le-au comunicat încă obiectul cercetărilor.
"Nu ne-au fost comunicate încă detalii privind obiectul cercetării. Conducerea Universităţii şi întregul colectiv de cadre didactice îşi manifestă deplina disponibilitate de colaborare cu organele de cercetare pentru a lămuri pe deplin aspectele verificate. Afirmaţiile făcute în presă că s-ar fi eliberat diplome false nu au nici un temei legal, Universitatea de Vest «Vasile Goldiş» fiind o universitate acreditată, diplomele sunt cele tip eliberate de Ministerul Educaţiei Naţionale", se arată în comuncatul remis presei de către Biroul de Presă al Universității.
Potrivit sursei citate, "învinuirile la adresa anumitor persoane prezentate de presă încalcă prezumţia de nevinovăţie care operează într-un stat de drept". "Nu pot fi acuzate public persoane pentru care nu există o sentinţă judecătorească", se arată în comunicat.
Reprezentanţii UVVG afirmă că "nu a fost afectată în niciun fel buna desfăşurare a procesului didactic, astfel încât sesiunea de examene şi celelalte activităţi academice îşi urmează cursul normal".
Procurorii şi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au descins miercuri la Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" şi la filialele acesteia din opt judeţe, într-un dosar privind eliberarea unor diplome false. "Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române, efectuează în prezent mai multe percheziţii la domiciliul unor persoane, precum şi la sediile unor instituţii de învăţământ superior, locaţii aflate pe raza a 8 judeţe (Arad, Bihor