Într-un editorial Deutsche Welle se face o analiză comparativă între plagiatul premierului Victor Ponta, catalogat drept un „caz flagrant”, şi cel al ministrului german al Educaţiei, Annette Schavan, căreia Universitatea din Dusseldorf tocmai i-au retras titlul de doctor.
Jurnaliştii de la DW consideră că există diferenţe „multe, însă nu esenţiale” între cele două plagiate şi sublinează că importantă „este credibilitatea omului politic cu funcţii de răspundere într-un stat de drept”.
Cei de la DW sublinează că „furtul comis de Schavan prin citări incorecte e ceva mai puţin evident şi mai complex. Delictul, dacă delict a fost, e pe muchie de cuţit. E atât de complex, încât a fost nevoie de aproape un an până să se ajungă să se ia o decizie. Care va deveni definitivă abia după ce justiţia îşi va fi adoptat propriul verdict privind contestaţia depusă de politician”.
„Aflată în faţa debutului campaniei electorale pentru scrutinul legislativ german din toamnă, opoziţia de stânga din Germania cere şi va revendica tot mai strident şi insistent demisia ministrului creştin-democrat”, adaugă cei de la DW.
Annette Schavan este chiar o apropiată a cancelarului german şi, în ciuda acestor relaţii, acesteia i-a fost retras titlul de doctor. „Angela Merkel, şefa şi colega de cabinet a prezumtivei doctoriţe false în filozofie va încerca să ţină piept cât va putea tirului retoric de baraj al opoziţiei. Cancelarul va continua o vreme să reliefeze că, până la proba contrarie, din justiţie, are toată încredere în cartea de vizită ştiinţifică a prietenei căreia i-a încredinţat portofoliul educaţiei”, se mai arată în materialul de opinie al celor de la DW.
„Se va mai afirma că, în interesul neamului, nu este normal să se renunţe la un ministru competent cu o prestaţie apreciată unanim, chiar şi de formaţiunile de stânga, din pricina unor erori nesemnificative