Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii din Alba, cu ochii pe şoferii care depăşesc neregulamentar. 37 de conducători auto au rămas fără permise

Publicat in Alba24, joi 7 februarie 2013 ·

Poliţiştii rutieri din Alba au suspendat pentru o lună, miercuri, 30 de permise pentru depăşiri neregulamentare şi alte şapte, pe trei luni, pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată. Au aplicat şi amenzi de peste 70.000 de lei, în cadrul unei acţiuni organizate pe şoselele din judeţ.

Miercuri, între orele 7.00-13.00 și 15.00-21.00, poliţiştii rutieri din Alba au organizat, pe principalele artere rutiere din judeţ, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere datorate nerespectării prevederilor legale privind depăşirea.

La acţiune au participat 49 de poliţişti care, pentru nereguli constatate privind circulaţia pe drumurile publice, au aplicat un număr total de 326 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 55.750 lei, din care 30 pentru depăşire neregulamentară.

Celor 30 de conducători auto, care au încălcat normele rutiere privind depăşirea le-au fost suspendate permisele de conducere pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, poliţiştii au constatat 3 infracțiuni rutiere şi au retras 12 certificate de înmatriculare.

Tot miercuri, poliţiştii rutieri din Alba Iulia, Blaj, Aiud, Teiuş, Ocna Mureş şi Cugir au organizat o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea normelor legale privind trecerea la nivel cu calea ferată.

La acţiune au participat 20 de poliţişti din structurile de poliţie rutieră care au fost sprijiniţi de 5 poliţişti ai Serviciului Transporturi şi care au verificat un număr de 167 de autovehicule.

În cadrul acestei acţiuni, au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 15.200 de lei, din care trei pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Au fost reţinute 7 permise de conducere, din care două pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată. Celor d

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 12 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 8 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 9 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 12 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 9 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Mai multe grădinițe din Botoșani vor funcționa pe perioada vacanței de vară. Vezi care și programul!

Botosani News acum 56 minute
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani vine în sprijinul părinților din județul Botoșani organizând, în perioada vacanței de vară, activități educative în grădinițe. Cererile pentru participarea copiilor la programul de activități educative, desfășu

În Botoșani, cinci minori de la o FUNDAȚIE RELIGIOASĂ au fost bătuți și puși la muncă forțată

Gandul acum 8 ore
Caz șocant descoperit în Botoșani, într-o fundație baptistă. Timp de doi ani, cinci minori erau forțați să muncească și bătuți. Victimele erau obligate să ia parte la acțiuni religioase. Doi suspecți au fost reținuți, iar alți trei au fost plasați

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°