Comisia spune ca, potrivit proiectului de act normativ, emitenţii vor avea dreptul să decidă în AGA pe ce sistem de tranzacţionare îşi vor cota acţiunile
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a luat decizia transmiterii către Ministerul Finanţelor Publice a unui proiect legislativ privind restructurarea pieţei RASDAQ, informează un comunicat al autorităţii de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital sosit pe adresa redacţiei. Conform proiectului, fiecare emitent în parte ar urma să aibă libertatea pentru a decide în adunările generale ale acţionarilor pentru ce piaţă doresc să se califice pentru a se regăsi la tranzacţionare. Propunerea de act normativ ar urma să instituie şi dreptul acţionarilor de a se retrage din societăţile comerciale, în anumite situaţii specifice şi la preţuri echitabile, astfel încât să fie respectate drepturile legitime ale acestora în calitate de investitori pe piaţa de capital. Totuşi, cum proiectul nu a fost încă publicat pe website-ul CNVM, nu ştim dacă se va menţine şi obligativitatea realizării ofertelor publice de preluare. Curierul National a contactat CNVM, insa nu a obtinut un raspuns asupra momentului in care proiectul va fi facut public.
Comunicatul CNVM menţionează că propunerea reflectă procesul de consultare realizat cu participanţii la piaţă, operatori, depozitari, emitenţi, asociaţii profesionale, investitori şi are drept principal obiectiv protecţia investitorilor în societăţile tranzacţionate pe piaţa RASDAQ.
Emitenţii de pe RASDAQ merg în toate zările?
Conform propunerii de act normativ, acţionarii fiecărui emitent vor avea libertatea de a alege pe ce piaţă vor fi cotate acţiunile societăţii. „Proiectul iniţiat de CNVM oferă dreptul şi posibilitatea societăţilor comerciale tranzacţionate pe piaţa RASDAQ de a alege operatorul de piaţă sau de sistem, respectiv piaţa sau sistemul alternati